Live

Bilanţul celor decedaţi în tragedia de la Genova crește din nou

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Bilanţul persoanelor decedate în urma prăbuşirii podului din Genova a ajuns la 41, potrivit unui anunț al autorităţilor, scrie News.ro.

Serviciile de urgenţă au găsit o maşină cu o familie de trei persoane, printre ruine, au anunţat autorităţile. Joi, prim-ministrul Giuseppe Conte anunţase 38 de morţi.

Zeci persoane rănite se află încă în spital, iar nouă dintre ele sunt în stare gravă. Două persoane sunt date dispărute.

O porţiune a viaductului de pe autostrada A10 s-a surpat marţi, la Genova.

Autorităţile au început procedurile legale pentru a opri contractele cu firma de autostrăzi Autostade per I’Italia, cea care era responsabilă de mentenanţa podului.

„Astăzi guvernul a trimis oficial plângerea care lansează procesul de revocare a concesiei”, a declarat premierul Giuseppe Conte.

Autorităţile susţin că firma „avea obligaţia să se ocupe de mentenanţa autostrăzii” şi nu a făcut acest lucru. Firma are la dispoziţie 15 zile pentru a prezenta contra-argumente.

Compania insistă că şi-a îndeplinit datoria, afirmând că podul era monitorizat constant, exact cum era cerut de lege şi că au fost făcute mai multe verificări în plus de experţi externi.

Citiți și Tragedia din Genova. Familiile a patru tineri morți boicotează funeraliile de stat

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Giorgia Meloni, între Trump și loialitatea pentru Europa: cheltuielile pentru apărare, un subiect delicat

Un alt oraș italian se pregătește să vândă case la un euro. „Mă doare atât de tare să văd aceste case abandonate. Este ca o rană”

Un oraș din Toscana vrea să declare stare de urgență din cauza țânțarilor: Suntem izolați în case așa cum am fost în pandemie

Curtea Constituţională italiană a decis că persoanele singure pot adopta copii din străinătate

Partenerii noștri