Live

Austria vrea să-i trimită pe solicitanții de azil în Africa, după modelul britanic. Nehammer: „Regatul Unit e un pionier”

Data publicării:
Rishi Sunak și Karl Nehammer. Foto: Profimedia

Cancelarul austriac Karl Nehammer a lăudat politica Marii Britanii în materie de migrație, în condițiile în care Regatul Unit încearcă să-i trimită pe solicitanții de azil în Rwanda. Nehammer l-a primit la Viena pe premierul britanic Rishi Sunak, relatează News.ro.

OeVP (conservator), partidul cancelarului Karl Nehammer a adoptat de mult timp o linie dură privind imigraţia şi se confruntă cu ameninţarea ascensiunii Partidului Libertăţii (FPOe, extremă dreapta) la alegerile legislative din această toamnă.

Austria şi Regatul Unit sunt „parteneri strategici în desfăşurarea în comun al unor proceduri de azil în ţări terţe sigure”, a declarat cancelarul.

„Regatul Unit este un pionier pe această cale, care va fi importantă şi pentru UE”, a spus el într-o conferinţă de presă comună cu Rishi Sunak.

„Prin modelul rwandez, noi suntem primii care putem înscrie procedurile azilului în ţări terţe sigure pe ordinea de zi a UE”, a mai spus Nehammer.

Austria este unul dintre cele 15 state membre UE care au cerut săptămâna trecută să se încheie acorduri cu ţări din care pleacă migranţi sau care sunt traversate de către aceştia în drumul lor către Europa.

La sfârşitul lui aprilie, Parlamentul britanic a adoptat o lege care prevede trimiterea migranţilor în Rwanda.

Începând din această vară, Londra urmează să închirieze zboruri în cadrul acestui plan controversat al premierului britanmic Rishi Sunak.

Apărătorii drepturilor omului şi asociaţii ale migranţilor au anunţat că vor continua să lupte împotriva acestei politici, pe care o denunţă drept contrară eticii şi inumană.

„Trebuie să căutăm idei noi, soluţii şi măsuri disuasive - expluzări către ţări terţe sigure - ca programul Regatului Unit în Rwanda”, a spus, la rândul său, Rishi Sunak.

„Este tot mai evident că multe alte ţări sunt de acord acum că aceasta este abordarea care se impune: îndrăzneală, noutate, căutarea unor parteneriate cu ţări sigure”, a subliniat el.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Austria atenționază refugiații sirieni să se pregătească de plecare. Câți oameni au primit notificări

Cum vede Angela Merkel rezolvarea problemei imigrației ilegale. „Nu cred că problema poate fi rezolvată la frontierele noastre interne”

Partenerii noștri