Live

VIDEO. Alertă într-o bază NATO din cauza unui avion rusesc. Premierul Spaniei și președintele Lituaniei, evacuați temporar

Data actualizării: Data publicării:
Momentul în care cei doi oficiali sunt evacuați. Foto: captură Twitter

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, şi preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, au fost nevoiţi să întrerupă o conferinţă de presă desfăşurată într-o bază NATO din Lituania din cauza unei alerte de securitate provocate de un avion rusesc, relatează El Pais.

Pedro Sanchez a vizitat trupele spaniole din Baza militară Siauliai, în cadrul vizitei sale în Lituania.

În timp ce Pedro Sanchez şi Gitanas Nauseda susțineau o conferinţă de presă, în baza militară a fost activată o alertă antiaeriană, din cauza apropierii neautorizate a unui avion militar rus. Ei au fost evacuați în urma alertei de securitate.

Două avioane de vânătoare Eurofighter au fost mobilizate pentru interceptarea aeronavei militare suspecte, care părea să se apropie în mod neautorizat survolând Marea Baltică.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de El Pais, era de așteptat ca după conferința de presă avioanele Eurofighters să organizeze un exercițiu. Dar avioanele NATO părăsesc în mod regulat această bază lituaniană atunci când se apropie aeronavele neidentificate, pentru a le împiedica să pătrundă în spațiul aerian baltic, ceea ce s-a întâmplat joi.

În timp ce Sanchez și Nauseda erau în conferința de presă, un soldat a intrat în hangar strigând „Alfa”, ceea ce înseamnă că a existat o alertă reală. Conform protocolului, aeronavele trebuie să decoleze instantaneu și să fie în zbor în mai puțin de 15 minute pentru a comunica cu aeronavele neidentificate și pentru a le informa că nu pot zbura în spațiul aerian baltic.

Mai mulți soldați au intervenit pentru a muta microfoanele celor doi oficiali, chiar în timpul discursului lui Nauseda, iar cei doi lideri au fost duși într-un loc sigur.

În Lituania, Letonia şi Estonia sunt staţionaţi militari NATO pentru misiuni care au rolul descurajării acţiunilor provocatoare ale Rusiei.

Conferinţa de presă a premierului Spaniei şi a preşedintelui Lituaniei a fost reluată la circa 30 de minute după incident.

Avioane militare spaniole, aflate în Lituania într-o misiune NATO de poliţie aeriană în spaţiul aerian baltic, au decolat la ora 08:55 GMT în urma primirii informaţiei că un avion militar decolase din enclava rusă Kaliningrad fără a anunţa un plan de zbor, a explicat un purtător de cuvânt al Statului Major al armatei lituaniene.

După decolarea avioanelor spaniole, conferinţa de presă a fost reluată, premierul spaniol Pedro Sanchez mulţumind piloţilor ''pentru munca dificilă pe care o fac pentru a apăra integritatea teritorială a Lituaniei, aşa cum am văzut''.

Cele două oficialităţi nu s-au aflat în pericol, a precizat purtătorul de cuvânt militar lituanian. Şapte avioane spaniole Eurofighter se află din 30 aprilie la baza aeriană Siauliai pentru o misiune NATO de poliţie aeriană în zona Mării Baltice. La misiune iau parte, de la baza militară Amari din Estonia, şi patru avioane F-35 ale Forţelor aeriene italiene.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mark Rutte l-a vizitat pe Donald Trump în Florida. Mesajul scurt postat de purtătoarea de cuvânt a NATO după întâlnire

POLITICO: România a fost considerată mult timp un aliat de încredere al NATO. Acest lucru s-ar putea schimba acum

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Armata poloneză, în stare de alertă maximă: „Au fost activate toate forțele și resursele disponibile”. Care este motivul

Partenerii noștri