A murit Alfie, băieţelul a cărui moarte a fost decisă de judecători
A murit Alfie Evans, micuţul britanic în vârstă de 1 an și 11 luni pe care instanţele juridice britanice şi europene l-au condamnat la moarte prin deconectarea de la aparatele care îl menţineau în viaţă, după lungi lupte juridice pierdute una după alta de părinţi şi ignorând chiar şi un apel lansat în favoarea lui Alfie de papa Francisc, transmite AFP.
Foto: Instagram
"Băieţelului nostru i-au crescut aripile în această noapte, la ora 02:30. Suntem cu inimile sfâşiate. Le mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut", a scris pe Facebook mama lui Alfie. "Gladiatorul meu a depus scutul (...) Te iubesc băiatul meu", a adăugat şi tatăl lui Alfie, Tom Evans.
Alfie Evans a fost spitalizat din luna decembrie 2016. El suferea de o boală neurologică degenerativă rară, care nu a fost definitiv diagnosticată de medici, şi era ţinut în viaţa cu ajutorul aparatelor.
Justiţia britanică a respins miercuri un ultim recurs iniţiat de părinţii copilului, Kate James şi Tom Evans care, susţinuţi de papa Francisc şi de guvernul italian solicitau aprobarea continuării menţinerii în viaţă a lui Alfie şi căutarea unui tratament în Italia, unde un spital de copii a propus preluarea pacientului.
Această decizie a pus capăt luptei judiciare pentru viaţa lui Alfie în care părinţii micuţului s-au confruntat cu echipa medicală a spitalului pediatric Alder Hey din Liverpool, nord-vestul Angliei, unde Alfie era spitalizat.
Conform reprezentanţilor spitalului, copilul, născut la 9 mai 2016, era afectat de o patologie neurodegenerativă rară, pentru care nu există tratament. Medicii de la acest spital au decis că este în interesul copilului să nu fie continuată îngrijirea şi să fie decuplat de la aparate, scrie Agerpres.
Înalta Curte, Curtea de Apel şi Curtea Supremă britanică au dat hotărâri doar în favoarea echipei medicale, iar părinţii şi-au pierdut dreptul de custodie în favoarea statului. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a respins, de asemenea, pledoaria părinţilor pentru viaţa copilului lor.
Luni seară, medicii l-au decuplat pe Alfie de la aparate. Însă, cumva, băieţelul a dorit să trăiască şi respira fără aparate, iar conform tatălui său, starea sa era "semnificativ mai bună" decât evaluarea medicală.
Din nou, părinţii au solicitat justiţiei revocarea hotărârilor anterioare şi salvarea micuţului. Şi apelul lor a fost din nou respins, marţi, de Înalta Curte din Manchester, care a decis că dosarul lui Alfie a ajuns la "ultimul capitol".
Chiar şi aşa, tinerii părinţi ai lui Alfie, în vârstă de 20 şi 21 de ani, nu au renunţat la luptă. Ei au făcut un nou apel, de această dată la Înalta Curte de la Londra, care şi ea s-a grăbit să reconfirme miercuri deciziile precedente.
Cazul lui Alfie a atras atenţia întregii lumi şi a generat vii emoţii atât în Marea Britanie cât şi în Polonia şi Italia. Guvernul de la Roma i-a acordat luni cetăţenia italiană lui Alfie în speranţa de a-i facilita transportul la Roma, la spitalul pediatric Bambino Gesu.
Acest scandal a stârnit numeroase ecouri, în special din partea Bisericii Catolice. Papa Francisc s-a implicat personal pentru continuarea menţinerii în viaţă a lui Alfie, lansând mai multe apeluri în favoarea sa şi primindu-l la Vatican, într-o audienţă privată, pe tatăl lui Alfie.
"Mişcat de rugăciunile şi de uriaşa solidaritate în sprijinul micuţului Alfie Evans, îmi reînnoiesc apelul ca suferinţele părinţilor să fie auzite şi ca dorinţa lor de a căuta noi forme de tratament să fie respectată", conform unui mesaj al Suveranului Pontif publicat luni.
În Polonia, situaţia lui Alfie a generat, de asemenea, o puternică mişcare de solidaritate.
"Dorim să ne exprimăm sincera simpatie şi condoleanţe pentru familia lui Alfie în această perioadă extraordinar de dificilă", conform unui comunicat al spitalului Alder Hey, în faţa căruia s-au strâns, în ultimele zile, numeroşi oameni veniţi să susţină şansa la viaţă pentru Alfie.
Dincolo de situaţia medicală a micuţului Alfie, cazul său ridică mai multe întrebări importante de ordin etic, la fel ca şi cazurile anterioare, dintre care AFP reaminteşte de cel al francezului Vincent Lambert sau de al altui nou născut britanic, Charlie Gard, care, afectat de o boală genetică rară, a murit în iulie 2017, înainte să împlinească 1 an.
Tot din Marea Britanie vine şi cazul, fericit de această dată, al lui Ashya King. Pentru că, în 2014, medicii britanici au decis că Ashya, bolnav de cancer cerebral, trebuie să urmeze un tratament de radioterapie, părinţii micuţului au reuşit să-l răpească din spital şi să-l ducă la Praga pentru a încerca o terapie oncologică mai puţin invazivă, cu protoni. Micuţul Ashya are în prezent 8 ani şi a fost declarat vindecat, iar părinţii săi au fost arestaţi şi apoi eliberaţi în Spania, după ce solicitarea de extrădare în Marea Britanie a fost retrasă.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News