Live

Foto A doua noapte de proteste masive în Spania, după arestarea unui rapper acuzat de adularea terorismului și insultarea monarhiei

Data actualizării: Data publicării:
O baricadă incendiată la Barcelona, pe 17 februarie, după arestarea rapperului Pablo Hasel, care în versurile sale ar fi adulat terorismul și ar fi insultat monarhia. Foto: Profimedia

Pentru a doua noapte la rând, mii de spanioli au continuat să protesteze pe străzile marilor oraşe ale ţării, după arestarea unui rapper care a insultat monarhia.

Pablo Hasel a devenit un simbol al libertăţii de exprimare în Spania, după arestarea sa de marți. Demonstranţii au incendiat containere de gunoi şi au aruncat cu pietre şi petarde spre poliţişti.

Poliţiştii l-au reţinut în universitatea din Lleida, unde Hasel se baricadase alături de zeci de susţinători, relatează Mediafax.

La ieşire, a spus că nimic nu îl poate opri, nici măcar un stat fascist.

Protest la Madrid, după arestarea rapperului Pablo Hasel. Foto: Profimedia

Artistul a fost condamnat la nouă luni de închisoare pentru versuri care aduceau insulte monarhiei şi glorificau terorismul.

În piesele sale, Hasel l-a făcut „hoţ” pe fostul rege Juan Carlos I.

Condamnarea lui Pablo Hasel a stârnit controverse în Spania, iar guvernul de stânga a anunţat că va modifica legislaţia, prin eliminarea condamnărilor la închisoare pentru fapte care implică libertatea de exprimare.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Acord pentru reducerea programului de muncă în Spania. Câte ore pe săptămână ar putea lucra spaniolii 

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Fondatorul lanțului de modă Mango a murit după ce-a căzut de pe o stâncă. Miliardarul Isak Andic avea 71 de ani

Noi detalii în cazul românului din Spania acuzat că și-a ucis fosta parteneră într-o mașină, de față cu fiica lor de doi ani

Partenerii noștri