Live

Explozie la un festival de ştiinţă în Spania. 18 răniți, dintre care 10 copii

Data actualizării: Data publicării:
Echipele de intervenție i-au dus la spital pe copiii răniși. Foto: Profimedia

O explozie produsă în timpul unui experiment la un festival de ştiinţă în nord-estul Spaniei s-a soldat cu rănirea a 18 persoane, unele dintre ele grav, între care 10 copii cu vârste între 3 şi 13 ani. Organizatorii au declarat că experimentul a fost făcut de multe ori înainte și că nu au fost probleme până acum. 

Accidentul s-a produs vineri seară, în timpul unui experiment la Casa de Cultură din oraşul catalan Girona, la circa 100 de kilometri nord-est de Barcelona, au informat sâmbătă mass-media spaniole, citând autorităţile şi purtători de cuvânt ai spitalului la care au fost duşi răniţii, potrivit Agerpres.

În cadrul unei demonstraţii la festivalul organizat de Universitatea din Girona (UdG), un recipient cu azot lichid a explodat în faţa unui public cu 200 până la 300 de persoane, majoritatea familii, au precizat sursele citate. Persoanele rănite nu au suferit arsuri. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre ei au fost răniţi de bucăţi ale recipientului metalic care a explodat.

O fetiţă de 5 ani a fost cel mai grav rănită şi se află în prezent la spitalul din Girona, alături de alte patru persoane grav rănite - doi copii de 10 şi, respectiv, 12 ani, o femeie de 47 de ani şi un bărbat de 31 de ani.

Restul de 13 persoane rănite au fost externate între vineri seara şi sâmbătă, potrivit mass-media.

Purtătorul de cuvânt al UdG, Salvador Marti, a declarat că experimentul cu azot lichid fusese efectuat de multe ori fără probleme. El a spus că este „de neînţeles” de ce s-a întâmplat acest accident. Poliţia catalană va deschide o anchetă, a mai spus Salvador Marti.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premiul cel mare la Loteria de Crăciun din Spania a fost câștigat. Ce sumă a fost pusă la bătaie și cine sunt norocoșii

Acord pentru reducerea programului de muncă în Spania. Câte ore pe săptămână ar putea lucra spaniolii 

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Fondatorul lanțului de modă Mango a murit după ce-a căzut de pe o stâncă. Miliardarul Isak Andic avea 71 de ani

Partenerii noștri