Live

UE, scindată în privința vizelor de călătorie pentru ruşi. De la „Nu este loc pentru turism”, la „Nu cred că ar fi o decizie adecvată”

Data publicării:
Ucrainenii din zonele anexate de Rusia au la dispoziție o lună pentru a-și schimba cetățenia. FOTO: Profimedia Images

Cehia, care asigură în prezent preşedinţia UE, s-a confruntat marţi cu o rezistenţă puternică din partea unor state ale Uniunii Europene cu privire la măsurile de limitare a circulaţiei ruşilor în urma invaziei Ucrainei. Țările care au fost în sfera de influență a Rusiei, cu excepția Ungariei, au o poziție tranșantă în privința restricțiilor de călătorie, în vreme ce altele spun că nu ar trebui „ o nouă cortină de fier în Europa”.

Cehii vor să suspende acordul din 2007 care a făcut mai uşor pentru turiştii ruşi să solicite vize, în timp ce alţi membri au cerut interzicerea totală a vizelor.

În schimb, alţi membri ai UE - inclusiv Ungaria, Luxemburg şi Austria - s-au pronunţat împotriva acestei măsuri.

„Nu este loc pentru turism”, a declarat ministrul ceh de externe Jan Lipavsky reporterilor, adăugând că măsura „ar trimite un semnal elitei de la Moscova şi Sankt Petersburg”, acum libere să călătorească, potrivit AFP, peluată de Agerpres.

„Nu cred că interzicerea vizelor ar fi o decizie adecvată în circumstanţele actuale”, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, a cărui ţară menţine legături strânse cu Rusia, de la care primește cantități însemnate de gaze.

Ministrul de externe luxemburghez, Jean Asselborn, a protestat de asemenea împotriva unei măsuri care îi afectează pe ruşii de rând. „Nu trebuie să avem o nouă cortină de fier în Europa”, a subliniat el. „Am fost cu toţii de la început de acord că acesta este războiul (preşedintelui rus Vladimir) Putin”, a adăugat el.

Ministrul de externe austriac, Alexander Schallenberg, a estimat că UE nu ar trebui „să dea o judecată categorică asupra a 140 de milioane de persoane” din Rusia.

Republica Cehia a încetat să mai elibereze vize ruşilor, cu puţine excepţii, la 25 februarie, la o zi după ce Rusia a invadat Ucraina.

Vecinii Rusiei - Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania şi Polonia - au cerut Bruxellesului să interzică eliberarea vizelor Schengen pentru turiştii ruşi.

Potrivit ministrului eston de externe, Urmas Reinsalu, este timpul să îi vizăm pe ruşii de rând, după suspendarea acordării vizelor către delegaţiile oficiale şi oamenii de afaceri ruşi impusă anterior.

„Aceste persoane private tăcute ar trebui de asemenea să înţeleagă că războiul are consecinţe”, a declarat el.

„Ceea ce se plăteşte literalmente cu banii din impozitele lor sunt bombele care acum, la propriu, chiar acum, ucid copii ucraineni şi bombardează (...) spitale, grădiniţe de copii, şcoli”, a adăugat el.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

„Ucraina nu este poligon de testare”. Zelenski spune că are nevoie de o apărare aeriană mai bună după atacurile cu drone ruseşti

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Partenerii noștri