Live

UE a prelungit cu încă un an suspendarea taxelor pentru exporturile ucrainene

Data actualizării: Data publicării:
Noile măsuri comerciale autonome se vor aplica până pe 5 iunie 2025. FOTO: Shutterstock

Suspendarea taxelor la import şi a contingentelor pentru exporturile ucrainene către Uniunea Europeană a fost prelungită cu încă un an, în urma intrării în vigoare de joi, 6 iunie, a regulamentului adoptat de Consiliu la 13 mai, arată comunicatul de presă al Comisiei Europene.

„Iată o nouă dovadă a angajamentului UE de a fi alături de Ucraina şi de a o sprijini atât timp cât este nevoie”, mai spune sursa citată.

Cunoscute sub numele de „măsuri comerciale autonome”, aceste măsuri reprezintă unul dintre pilonii sprijinului acordat de UE economiei Ucrainei. Ele îi favorizează accesul la piaţa UE, în contextul în care Rusia nu-şi încetează agresiunea asupra ţării.

Măsurile ţin cont în acelaşi timp de preocupările actorilor din UE şi includ atât un mecanism consolidat de salvgardare, cât şi posibilitatea aplicării unei „frâne de urgenţă” pentru importurile de ouă, păsări de curte, zahăr, ovăz, porumb, crupe şi miere. Noile măsuri comerciale autonome se vor aplica până pe 5 iunie 2025.

„Această reînnoire a sprijinului economic puternic al UE pentru Ucraina vine într-un moment crucial, în condiţiile în care ţara se confruntă cu un nou atac militar de amploare. Măsurile comerciale autonome nu sunt doar un gest de solidaritate şi stabilitate. Ele reprezintă un colac de salvare pentru economie. În acelaşi timp, includ acum măsuri de salvgardare mai solide pentru sectoarele agricole sensibile ale UE, răspunzând preocupărilor legitime pe care şi le-au exprimat fermierii noştri şi statele membre. Am găsit echilibrul corect, dar continuăm să lucrăm la găsirea unor soluţii pe termen mai lung în cadrul Acordului de asociere UE-Ucraina. Procedând astfel, transmitem un mesaj clar: viitorul Ucrainei este în inima Uniunii Europene”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv şi comisar pentru comerţ, conform sursei menţionate.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE ar putea renunța la o parte dintre sancțiunile impuse Siriei. Ce condiții trebuie să îndeplinească noua putere de la Damasc

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri