Live

Foto Ucrainenii construiesc grătare din rachete rusești. Ambasada SUA la Kiev îi trolează pe ruși: „De unde comandăm și noi?”

Data actualizării: Data publicării:
Grătar improvizat dintr-o rachetă rusească. Foto: Twitter

Ucrainenii își dovedesc inventivitatea transformând rachetele rusești neexplodate în grătar pentru grădină. O invenție de acest tip s-a viralizat pe rețelele sociale, iar Ambasada SUA la Kiev s-a interesat de unde poate comanda un astfel de model.

Adaptarea făcută de ucraineni este ingenioasă și eficientă. Coada unei rachete rusești a fost transformată în arzător, cu aripile stabilizatoare pe post de picioare, iar fantele laterale asigură o bună circulație a aerului. Deasupra se poate așeza un ceaun sau un grătar, în funcție de meniu.

Ambasada SUA la Kiev s-a arătat interesată de inovația ucrainenilor și a preluat-o pe Twitter, întrebând de unde poate comanda un astfel de model.

La sfârșitul lunii martie, oficiali americani dezvăluiau sub protecția anonimatului că circa 60% dintre rachetele ghidate de mare precizie ale Rusiei nu și-au atins ținta în Ucraina. Orice rată de eșec mai mare de 20% este considerată foarte ridicată, potrivit experților citați.

Imagini cu rachete rusești neexplodate, înfipte în asfalt sau în clădiri din Ucraina, au ajuns obișnuite în localitațile invadate de Rusia.

Grătar improvizat dintr-o rachetă rusească. Foto: Twitter
Pentagonul estimează că Rusia a lansat peste 1.100 rachete de toate tipurile de când a început războiul în Ucraina. Foto: Profimedia Images
Doi experți în domeniul militar au spus că orice rată de eșec a rachetelor ghidate mai mare de 20% ar fi considerată foarte ridicată. Foto: Profimedia Images

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Partenerii noștri