Live

Ucraineanca însărcinată ținută ostatică 6 luni de ruși a născut la 4 zile după ce a fost eliberată în schimbul de prizonieri de război

Data publicării:
Mariana Mamonova a născut la câteva zile după eliberarea din captivitate. Sursă foto: Twitter

Mariana Mamonova, medic militar ucrainean, ținută în captivitate de ruși încă din luna aprilie, a născut la doar câteva zile după ce a fost eliberată în schimbul de prizonieri de război dintre Rusia și Ucraina, anunță Ministerul ucrainean al Apărării. 

„Mariana Mamonova, medic militar eliberat din captivitate, a născut o fetiță astăzi! Fetița s-a născut pe 25 septembrie, în jurul orei 4 AM, cu o greutate de 3.250 de grame și 57 de centimetri înălțime”, se arată într-o postare pe Twitter a Ministerului Apărării de la Kiev, alături de o fotografiie a tinerei mame, în uniformă militară.

Mariana este medic militar și a fost luată ostatică de ruși în luna aprilie, în timpul asediului asupra orașului Mariupol, unde femeia însărcinată lucra în continuare la spital, potrivit BBC.

Ea a ajuns în închisoarea Olenivka din regiunea ocupată Donețk, fiind ținută în condiții deosebit de grele, într-o celulă cu 20 de femei, fiind nevoită să doarmă pe jos.

După ce s-a aflat că este însărcinată, colegele de celulă au ajutat-o să aibă condiții mai bune, iar ulterior a fost mutată într-o celulă mai mică, unde putea dormi în fiecare noapte pe unul din cele două paturi.

Cu toate acestea, Mariana a trăit o perioadă cumplită, terorizată de gândul că ar urma să nască într-un spital din Donețk, care pur și simplu nu mai îndeplineau niciun criteriu. Mai mult, exista și posibilitatea ca ea să fie separată de copilul ei după naștere.

Familia și prietenii ei au făcut presiuni continue asupra autorităților, iar un purtător de cuvânt al guvernului de la Kiev a declarat că situația Mariani este o prioritate.

Mariana Mamonova a fost eliberată în cele din urmă în cel mai mare schimb de prizonieri de război din Rusia și Ucraina, care a avut loc pe 21 septembrie. Ucraina a reușit eliberarea a 215 militari aflați în captivitate la ruși, printre care comandantul Batalionului Azov, Denis Prokopenko, adjunctul său,  Sviatoslav Palamar, dar și Serghei Volinski, comandantul Brigăzii 36 Pușcași Marini, responsabili pentru rezistența armată din catacombele combinatului Azovstal din Mariupol.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Ucraina nu este poligon de testare”. Zelenski spune că are nevoie de o apărare aeriană mai bună după atacurile cu drone ruseşti

Mișcări de trupe în regiunea Kursk. O parte dintre militarii nord-coreeni au fost transferați spre Belgorod

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

Cu ce viteză a zburat racheta Oreşnik, lansată de Rusia asupra orașului Dnipro. Spionajul militar ucrainean oferă noi date

Partenerii noștri