Ucraina vrea mai multe arme și cere sancțiuni puternice pentru Rusia. „În absenţa unei pedepse, creşte apetitul pentru agresiune”
Ucraina le-a cerut marţi statelor occidentale să-i furnizeze mai multe arme şi, de asemenea, garanţii pentru o viitoare aderare a ei la UE, pentru a o susţine astfel în faţa Rusiei.
„În această dimineaţă i-am trimis ministrului britanic de externe o scrisoare pentru a-i cere arme defensive suplimentare pentru Ucraina”, a declarat la Washington ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, citat de AFP, potrivit Agerpres.
El a precizat că le va înainta aceeaşi solicitare şi interlocutorilor săi americani.
„Vom mobiliza lumea întreagă pentru a obţine tot ce ne trebuie pentru a ne consolida capacitatea de apărare”, a afirmat Dmitro Kuleba.
De asemenea, a continuat el, Kievul a cerut „Uniunii Europene să lase la o parte orice ezitare, orice reticenţă şi tot scepticismul care există în capitalele europene şi să ofere Ucrainei promisiunea viitoarei sale aderări” la blocul comunitar.
Salutând decizia „puternică” a Germaniei de a suspenda certificarea gazoductului ruso-german Nord Stream 2 după ce preşedintele rus Vladimir Putin a decis recunoaşterea de către Moscova a provinciilor separatiste din estul Ucrainei, ministrul ucrainean de externe a cerut „încă şi mai multe sancţiuni puternice” care să apese asupra Rusiei.
„Calculul lui Putin este că decizia sa va rămâne fără consecinţe. Iar în absenţa unei pedepse, creşte apetitul pentru agresiune”, consideră ministrul ucrainean.
Preşedintele Vladimir Putin a anunţat luni seară că Rusia recunoaşte provinciile separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, ţară despre care a spus într-un lung discurs cu trimiteri istorice că este condusă de politicieni corupţi marionete ale SUA.
Marţi, liderul de la Kremlin a cerut formal camerei superioare a parlamentului de la Moscova să autorizeze trimiterea de trupe în cele două provincii, solicitare aprobată între timp de parlamentarii ruşi. Dar, a declarat ulterior Putin, intrarea armatei ruse în acele teritorii va depinde de situaţia „din teren”.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News