Live

Ucraina semnează un acord de securitate cu UE. Zelenski: O etapă spre pace şi prosperiate

Data publicării:
Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat joi în vizită la Bruxelles pentru a semna un acord de securitate cu Uniunea Europeană, a spus că acesta reprezintă o etapă spre „pace şi prosperitate” pe continent.

Deplasarea liderului ucrainean în Belgia are loc la câteva zile după deschiderea negocierilor oficiale pentru aderarea Ucrainei la UE, la peste doi ani de la declanşarea invaziei ruse, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Vom semna trei acorduri de securitate, dintre care unul cu întreaga UE”, a anunţat Zelenski pe X, afirmând că el va avea întrevederi cu lideri ai UE şi ai statelor membre.

„Pentru prima dată, acest acord va consacra angajamentul tuturor celor 27 de state membre de a furniza Ucrainei un sprijin important, independent de orice schimbare instituţională internă”, a spus Zelenski.

Ucraina, pentru care sprijinul occidental este esenţial, caută să facă peren acest ajutor.

„Fiecare etapă depăşită ne apropie de obiectivul nostru istoric de pace şi prosperitate în casa noastră europeană comună”, a adăugat el.

Ucraina a semnat deja 17 acorduri de securitate bilaterale similare cu țări ca SUA, Franţa, Germania, Regatul Unit şi Japonia.

Acesta este angajamentul asumat de ţările aliate ale Ucrainei de a-i furniza ajutor militar, financiar, umanitar şi politic, în condiţiile în care Kievul, în penurie de resurse, este în dificultate în faţa Moscovei pe frontul de est.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri