Live

Ucraina investighează doborârea avionului din Iran ca un caz de „omucidere voluntară”

Data publicării:
Foto: Agerpres

Procurorul general al Ucrainei a anunțat sâmbătă seara că a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor în cazul avionului doborât în Iran, iar investigațiile se vor orienta pentru a dovedi un posibil caz de „omucidere și distrugere voluntară”, anunță agenția UNIAN.

„Pe baza rezultatelor obținute după prelucrarea datelor pe care le avem ca urmare a coopoerării cu partenerii noștri internaționali, precum și de la experții și autoritățile ucrainene aflați la locul tragediei, Biroul Procurorului General a decis să schimbe încadrarea juridică a faptelor penale”, anunță comunicatul procurorului general al Ucrainei.

„Ancheta va continua sub incidența acelor articole din Codul Penal al Ucrainei care se referă la uciderea voluntară a două sau mai persoane și distrugerea unei aeronave”, precizează comunicatul.

Schimbarea încadrării juridice - faptele fiind cercetate inițial ca „încălcare a regulilor de siguranță a traficului” și „operațiune de transport aerian soldată cu deces” - intervine după ce Iranul a recunoscut, sâmbătă, că a doborât din greșeală zborul civil ucrainean, la bordul căruia se aflau 176 de oameni.

Într-o primă reacție, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că recunoașterea greșelii din partea Iranului nu este suficientă și a enunțat o serie de alte condiții puse părții iraniene: să facă o anchetă completă și transparentă, să-i aducă pe cei responsabili în fața justiției, să înapoieze rămășițele pământești ale celor decedați, să plătească despăgubiri și să transmită scuze oficile prin canalele diplomatice.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri