Ucigașul din Chicago voia să atace din nou, la o altă paradă, în aceeași zi
Tânărul de 21 de ani care a deschis focul la parada de Ziua Independenței organizată în Highland Park, în apropiere de Chicago, omorând şapte persoane şi rănind alte 30, voia să atace din nou, tot la o paradă de 4 iulie, de data aceasta la Madison, în statul vecin Wisconsin, a transmis miercuri poliţia.
Robert Crimo a recunoscut în faţa anchetatorilor că, după atac, a fugit cu maşina la Madison, unde "a văzut alte celebrări" şi "a luat în mod serios în considerare să folosească arma pe care o avea în maşină pentru a comite un alt atac", a declarat Christopher Covelli, de la poliţia din Highland Park, potrivit AFP și EFE, citate de Agerpres.
Acest al doilea atac nu era planificat, spre deosebire de primul, care fusese pregătit de mai multe săptămâni, a subliniat poliţistul.
Tânărul a deschis focul luni asupra mulţimii, de pe acoperişul unui magazin, în momentul în care începea defilarea, omorând şapte persoane şi rănind alte 30.
După arestarea sa, care s-a produs luni seară în apropiere de Chicago, el a fost interogat de poliţia din Highland Park şi "le-a furnizat anchetatorilor o declaraţie voluntară prin care şi-a recunoscut actele", a afirmat procurorul adjunct Ben Dillon, în timpul unei intervenţii prin videoconferinţă în faţa unui judecător.
Date fiind acuzaţiile, judecătorul Theodore Potkonjak a refuzat o eliberare sub cauţiune, în timp ce suspectul a rămas impasibil în timpul înfăţişării sale în instanţă.
Într-o conferinţă de presă care a urmat, procurorul Eric Rinehart nu a dorit să speculeze asupra mobilului crimelor.
Robert Crimo este inculpat pentru şapte crime şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de eliberare condiţionată.
El urmează să compară în faţa unui alt judecător de la tribunalul din Waukegan la 28 iulie.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News