Turcia vrea să îi testeze o dată la două zile pe cei care refuză să se vaccineze
În contextul creșterii numărului de infectări cu coronavirus în Turcia, statul se confruntă și cu o “pandemie a nevaccinaților”. Ministrul Sănătății, Fahrettin Koca, a anunțat că sunt luate în considerare măsuri suplimentare pentru a preveni amestecul celor nevaccinați cu ceilalți. Ministrul a precizat că analizează posibilitatea testării PCR a persoanelor nevaccinate la anumite locații precum săli de concerte, de cinema, în autobuze și avioane, potrivit Daily Sabah.
“Unele state au introdus deja această practică și o putem face și noi pentru a proteja cetățenii noștri. Poate fi aplicată în locuri unde oamenii stau unul lângă altul. Testele vor fi gratuite. Cei care se opun vaccinării ar putea fi solicitați să se testeze o dată la două zile. Scopul nostru aici este de a-i proteja pe cei care sunt vaccinați și vor să-și vadă de viețile lor”, a declarat, joi, Koca, pentru ziarul Hürriyet.
Ministrul a precizat că guvernul nu vrea sancționarea celor nevaccinați, însă, în schimb, caută să-i convingă.
“Cred că este calea corectă pentru a elimina ezitarea publică față de vaccinuri și cred că asta va avea succes într-un final. Vorbim despre o societate care a acceptat vaccinarea împotriva altor boli precum variola la o rată de 98%. Oamenii sunt reticenți doar la vaccinurile contra coronavirus. Putem depăși această ezitare prin informarea adecvată a publicului. Nu ar trebui să existe măsuri obligatorii”, a spus acesta.
În contextul unei creșteri a cazurilor de coronavirus, care a ajuns, în această săptămână, la cel mai înalt nivel din ultimele luni, Turcia a reușit să administreze mai mult de 74 de milioane de doze de vaccin de la începutul programului de vaccinare din ianuarie. Aproape 28 de milioane de oameni au primit ambele doze.
Statul încearcă să ajungă la o rată de imunizare de 70% pentru a reduce impactul pandemiei. Cu toate acestea, varianta delta, foarte contoagioasă, amenință îmbunătățirea situației. Sute de persoane s-au infectat cu varianta delta, potrivit ultimelor date publicate de Ministerul Sănătății.
Țara s-a împotmolit și în programul de vaccinare din cauza unei deficiențe de doze, însă autoritățile spun că dificultatea, ce survine din cauza problemelor de producție de la BioNTech, unul dintre cele două seruri folosite de turci, a fost rezolvată. Până săptămâna viitoare, Turcia plănuiește să primească aproape 13 milioane de doze Pfizer-BioNTech.
Koca a afirmat că autoritățile își concentrează eforturile de vaccinare în regiunile cu niveluri scăzute de inoculare. El a mai spus că ministerul a mărit numărul echipelor mobile pentru a ajunge la cei nevaccinați și a apelat la ajutorul persoanelor cunoscute în acele locuri pentru a convinge mai mulți oameni să se vaccineze.
Editor : Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News