Live

Turcia sprijină aderarea Finlandei și Suediei la NATO. Oficial american: Joe Biden s-a implicat în negocierile „din culise”

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, președintele Finlandei, Sauli Niinisto, și premierul Suediei, Magdalena Andersson, la ceremonia de semnare a memorandumului dintre cele trei țări privind acordul de aderare la NATO. Foto: Profimedia

Turcia va sprijini aderarea Finlandei și Suediei la NATO, a anunțat marți seară președintele finlandez Sauli Niinisto. El și premierul Suediei au avut o întrevedere cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în urma căreia a fost făcut anunțul. Ulterior, un oficial american a dezvăluit că președintele Joe Biden a fost implicat în negocierile „din culise” dintre cele două țări nordice și Turcia.

Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, și premierul Suediei, Magdalena Andersson, au avut marți o întâlnire cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, înainte de începerea summitului NATO.

„Ca rezultat al întâlnirii, miniștrii noștri de externe au semnat un memorandum trilateral care confirmă că, la summitul (NATO) de la Madrid din această săptămână, Turcia va sprijini invitarea Finlandei și Suediei deveni membre NATO”, a declarat președintele Sauli Niinisto, potrivit unui comunicat al președinției finlandeze.

„Pașii concreți ai accederii noastre la NATO vor fi agreați de aliații NATO în următoarele două zile, dar decizia este iminentă”, a mai precizat Niinisto.

În comunicatul președinției se mai arată că Finlanda ia în serios îngrijorările Turciei privind amenințările teroriste și „condamnă terorismul în toate formele și manifestările sale”.

Și premierul suedez Magdalena Andersson a salutat decizia, afirmând că acordul Ankarei pentru aderare Suediei şi Finlandei la NATO va consolida Alianţa Nord-Atlantică.

„Angajamentul pentru aderarea deplină la NATO este, desigur, important pentru Suedia şi Finlanda, dar este şi un pas foarte important pentru NATO, deoarece ţările noastre vor fi furnizori de securitate în cadrul NATO”, a declarat Andersson într-un interviu acordat AFP.

Oficial american: Joe Biden a jucat un rol în negocieri

Președintele american Joe Biden sprijină înțelegerea care va permite Finlandei și Suediei să devină membre NATO și a jucat un rol în negocierile „din culise” dintre cele două țări nordice și Turcia, a declarat marți un înalt oficial american, potrivit Reuters.

Oficialul, care a vorbit cu reporterii sub condiția anonimatului, a spus că Joe Biden a vorbit despre NATO cu Recep Tayyip Erdogan mai devreme, în cursul zilei de marți, la cererea celor două țări candidate.

Turcia nu a insistat ca cererile sale pentru avioane americane de ultimă generație să fie incluse în negocieri, a mai spus oficialul citat. 

O întâlnire între Joe Biden și Recep Tayyip Erdogan este așteptată să aibă loc miercuri, în marka summitului NATO.

Stoltenberg: „Sunt încântat să anunţ că avem un acord”

Ţările membre NATO, reunite la summitul de la Madrid, vor invita oficial, miercuri, Suedia şi Finlanda să se alăture Alianţei Nord-Atlantice după ridicarea vetoului privind aderarea de către Turcia marţi seară, a anunţat în faţa presei secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite AFP.

„Sunt încântat să anunţ că avem un acord care deschide calea pentru aderarea Finlandei şi Suediei la NATO” şi care răspunde „preocupărilor Turciei privind exporturile de arme şi lupta împotriva terorismului”, a adăugat Jens Stoltenberg.

Aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO, posibilă prin ridicarea dreptului de veto al Turciei, va face Alianţa „mai puternică şi mai sigură”, a reacţionat marţi seară premierul britanic Boris Johnson. Este o „ştire fantastică pentru începutul summitului NATO”, a spus el pe Twitter.

„Aderarea Suediei şi a Finlandei va face ca alianţa noastră magnifică să fie mai puternică şi mai sigură”, a continuat el.

Erdogan: „Turcia a obţinut ceea ce a vrut”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a obţinut „cooperare deplină” din partea Finlandei şi Suediei împotriva luptătorilor kurzi PKK şi a aliaţilor acestora, a anunţat preşedinţia turcă într-un comunicat dat publicităţii marţi seara, potrivit Agerpres.

Turcia a fost de acord cu intrarea în NATO a celor două ţări nordice după mai bine de trei ore de discuţii marţi la Madrid, în marja summit-ului.

„Turcia a obţinut ceea ce a vrut”, a spus preşedinţia turcă în declaraţia sa. Acordul a fost semnat marţi seara în faţa camerelor de filmat de şefii diplomaţiilor din cele trei ţări.

Cele două ţări candidate se angajează să „coopereze deplin cu Turcia în lupta” împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat de Ankara şi de aliaţii săi occidentali drept organizaţie teroristă, precum şi împotriva mişcărilor afiliate acesteia, se precizează în comunicat.

Finlanda şi Suedia se angajează, de asemenea, să „dea dovadă de solidaritate cu Turcia în lupta împotriva terorismului în toate formele sale”. În mod similar, Finlanda şi Suedia au convenit să nu „impună restricţii sau embargouri asupra industriilor de apărare”, a continuat preşedinţia turcă.

Preşedinţia turcă afirmă în continuare că cele două ţări nordice vor lua „măsuri concrete pentru extrădarea teroriştilor criminali” de pe teritoriile lor şi pentru „interzicerea activităţilor de strângere de fonduri şi recrutare ale PKK şi ale afiliaţilor săi”.

Totodată, salută faptul că mişcarea predicatorului Fetullah Gülen, cu sediul în SUA şi pe care preşedintele Erdogan o consideră responsabilă pentru tentativa de lovitură de stat din 2016, este recunoscută ca organizaţie teroristă, la fel ca PKK sau YPG. Consideră, de asemenea, că acesta este „un pas foarte important în dimensiunea internaţională a luptei Turciei” împotriva terorismului.

(Textul a fost updatat și completat cu implicarea președintelui Joe Biden în negocieri, cu poziția NATO și a Turciei.)

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru morți după ce un elicopter a intrat în clădirea unui spital, în Turcia

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Partenerii noștri