Live

Trump spune că va trimite armata la granița SUA cu Mexic dacă câștigă alegerile din 2024

Data publicării:
Donald Trump este favorit să câștige din nou nominalizarea republicanilor la alegerile prezidențiale din 2024. Dacă va câștiga se va confrunta din nou cu președintele Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, miercuri, că dacă va fi ales în 2024 va direcționa noi resurse pentru lupta împotriva imigrației și că va trimite soldați staționați în străinătate să stea la granița țării cu Mexicul, relatează Reuters.

Fostul președinte s-a adresat susținătorilor săi din statul Iowa, acolo unde are loc prima competiție electorală din alegerile preliminare republicane, în cadrul cărora va fi desemnat candidatul republican la alegerile prezidențiale din 2024.

Trump le-a promis susținătorilor săi, de asemenea, să extindă interdicția de călătorie pentru cetățeni din mai multe țări musulmane, aceasta fiind una dintre politicile din mandatul său prezidențial.

Trump a spus că trecerile ilegale ale graniței SUA-Mexic sunt o „invazie” și a căutat să dea vina pe administrația succesorului său, Joe Biden, despre care spune că susține politicagranițelor deschise”. În fapt, administrația Biden a păstrat majoritatea politicilor administrației Trump în ce privește imigrația ilegală și situația de la graniță.

La momentul învestirii mele voi anula imediat toate politicile de granițe deschise ale administrației Biden. Voi face clar că trebuie să ne folosim toate resursele pentru a opri invazia, inclusiv prin aducerea de mii de trupe care sunt, în prezent, în străinătate”, a spus Trump.

Trump nu a dat prea multe detalii cu privire la cum va proceda pentru a implementa astfel de politici, însă face asta foarte rar în general, iar președinția sa este cunoscută pentru promisiunile ridicole făcute și neîndeplinite din cauza faptului că erau pur și simplu imposibil de pus în aplicare.

De cealaltă parte, administrația Biden a argumentat în favoarea propriilor politici, spunând că folosește instrumentele pe care le are la dispoziție și cerând Congresului să adopte legi care să repare „sistemul viciat”.

Majoritatea imigranților care încearcă să treacă granița SUA cu Mexic sunt din America Centrală.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri