Live

Trei morţi, după ce un petrolier iranian a fost vizat de un atac în apropierea coastelor Siriei

Data publicării:
Un petrolier iranian vizat de un atac în apropierea coastelor Siriei. Foto: GettyImages

Un petrolier iranian a fost ţinta unui atac în largul Siriei, care a făcut trei morţi şi a lovit unul din rezervoarele sale, primul de acest fel de la începutul războiului în ţară, potrivit unei organizaţii neguvernamentale siriene.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul la Londra şi care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, nu a fost în măsură să precizeze imediat originea atacului care nu a fost revendicat, notează AFP, citată de Agerpres.

"În momentul atacului, petrolierul iranian care venea din Iran era staţionat nu departe de portul (sirian) Banias", a declarat pentru AFP directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane. "Cel puţin trei sirieni au fost ucişi, dintre care doi membri ai echipajului".

Directorul OSDO a spus că nu ştie "dacă a fost un atac israelian", în contextul în care ce Israelul a vizat în mod repetat poziţiile Iranului în Siria, ţară vecină cu statul evreu şi aflat în război din 2011.

Republica Islamică Iran, care ajută militar regimul Bashar al-Assad în Siria, este un duşman al Israelului. Tensiunile sunt foarte puternice între cele două ţări şi în urmă cu circa zece zile Iranul a acuzat Israelul de "sabotaj" la uzina sa de îmbogăţire a uraniului din Natanz.

La Damasc, Ministerul Petrolului, citat de agenţia oficială de presă Sana, a afirmat că "un incendiu a izbucnit într-unul dintre rezervoarele" unui petrolier neidentificat "după ce a fost probabil ţinta unui atac cu drone", în largul portului Banias (vest). Incendiul este "sub control", potrivit ministerului.

Primul atac de acest fel de la începutul războiului din Siria

Învecinat cu Siria, Israelul a efectuat din 2011 sute de lovituri, inclusiv folosind drone, împotriva poziţiilor puterii siriene şi aliaţilor săi, a trupelor iraniene şi luptătorilor Hezbollahului libanez, un alt duşman declarat al statului evreu.

Israelul spune că încearcă să împiedice Iranul să se implanteze în Siria. Armata israeliană a recunoscut public rareori loviturile sale din Siria.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Armele din Siria vor fi puse sub controlul statului. Anunțul făcut de Ahmed al-Sharaa, noul lider sirian

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Partenerii noștri