The Killers îl parodiază pe Trump, după ce n-au primit nicio nominalizare la Grammy: "Noi am câștigat, am fost furați"
The Killers a parodiat mesajele postate pe Twitter de Donald Trump, după înfrângerea sa la alegerile prezidențiale din SUA. Trupa americană a protestat astfel în mod ironic pentru faptul că nu au primit nicio nominalizare la premiile Grammy de anul viitor.
"Nu au fost permisă prezenţa observatorilor în secţia de numărare. Am câştigat gala Grammy, am obţinut voturi legale. S-au întâmplat lucruri rele pe care observatorii noştri nu au putut să le vadă. Nu s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva", a scris pe Twitter grupul muzical, potrivit EFE, citată de Agerpres.
Mesajul este copia exactă a cuvintelor folosite de preşedinte pentru a denunţa, fără probe, o presupusă fraudă electorală la alegerile prezidenţiale. "Au fost trimise buletine unor persoane care nu le-au cerut niciodată. Premii Grammy furate. Noi am câştigat", au scris The Killers pe un ton ironic.
OBSERVERS WERE NOT ALLOWED INTO THE COUNTING ROOMS. WE WON THE GRAMMYS, GOT LOADS OF LEGAL VOTES. BAD THINGS HAPPENED WHICH OUR OBSERVERS WERE NOT ALLOWED TO SEE. NEVER HAPPENED BEFORE. DOZENS OF BALLOTS WERE SENT TO PEOPLE WHO NEVER ASKED FOR THEM! #RIGGEDGRAMMYS #WEWON
— The Killers (@thekillers) November 25, 2020
Răspunzând provocării trupei The Killers, şi alţi internauţi au parodiat momente din campania lui Trump.
Unul dintre ei a postat o imagine cu un supermarket numit Four Seasons, precizând că va susţine acolo o conferinţă de presă ca reprezentant legal al grupului, o aluzie clară la conferinţa pe care Rudy Giuliani, avocatul lui Trump, a ţinut-o în parcarea unei firme de grădinărit, confundată cu celebrul lanţ hotelier de lux.
Alţii au început să creeze teorii nebuneşti ale conspiraţiei despre o fraudă masivă de voturi comisă la nominalizările premiilor Grammy săvârşită de rockstaruri.
The Killers au lansat în vară "Imploding The Mirage", un album primit foarte bine de critica de specialitate, comparativ cu precedentele lor albume, "Wonderful Wonderful" (2017) şi "Battle Born" (2012), dar care nu a reuşit să se impună pe listele de vânzări.
Autorii hitului "Mr Brightside" au strâns de-a lungul carierei lor cinci nominalizări la premiile Grammy, dar nu au câştigat niciodată preţiosul gramofon auriu.
Editor : Alexandra Andronie
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News