Live

Thailanda a renunțat după două zile la obligativitatea vaccinării Covid pentru turiști

Data publicării:
Thailanda a renunțat rapid la măsura de a impune prezentarea obligatorie a dovezii vaccinării pentru turiști. Foto: Profimedia Images

Thailanda a renunțat din nou la măsura de a cere turiștilor să prezinte dovada vaccinării anti-Covid, la doar câteva zile după ce o reimpusese. Anunțul a fost făcut de ministerul sănătății din această țară, luni, motivând prin nivelul suficient de imunizare în China și la nivel global, relatează Reuters.

Anutin Charnivirakul, ministerul sănătății thailandez, a spus că prezentarea dovezii vaccinării este „incomodă” și că un panel de experți în sănătate a fost de acord cu propunerea de retragere a noii reguli, care fusese anunțată, sâmbătă, de autoritățile din domeniul aviației.

Măsura fusese luată în așteptarea unui val de turiști din China, acolo unde situația epidemică este extrem de gravă. Anutin a precizat și că cei nevaccinați vor putea intra în Thailanda fără niciun fel de restricție.

„Regula ar fi incomodă și greu de pus în aplicare, așa că decizia noastră a fost că ea nu este necesară”, a declarat Anutin.

Fiind una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Asia, Thailanda se bucură de un flux mare de turiști la vârful sezonului, în primul an după eliminarea restricțiilor dure anti-Covid care au provocat colapsul sectorului său turistic în trecut.

În noiembrie, Thailanda a înregistrat 1,75 milioane de turiști, de patru ori mai mult decât pe tot parcursul anului trecut, când zborurile și intrările în țară fuseseră limitate. De asemenea, turiștii din China au reprezentat un segment crucial pentru Thailanda, reprezentând aproape un sfert dintre turiști anuali înainte de pandemie. Anutin a spus că guvernul se așteaptă la un număr de 7-10 milioane de turiști chinezi, față de estimările de cinci milioane.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Este ultima săptămână de cursuri pentru elevi. Urmează vacanța de iarnă 2024-2025. De când se întorc elevii la școală

Când începe vacanța de iarnă pentru elevi. Va fi o pauză de la cursuri de 18 zile. Ce zile libere vor avea școlarii în 2025

Partenerii noștri