Live

Test eșuat pentru racheta Trident, lansată de pe un submarin în Marea Britanie. Sistemele de propulsie au cedat

Data publicării:
Rachetă Trident lansată în timpul unui test. Foto: Profimedia

Testul de lansare a unei rachete Trident de pe un submarin britanic a eşuat, pentru a doua oară consecutiv, anunţă BBC.

Cel mai recent test a fost efectuat de la HMS Vanguard, în largul coastei de est a Statelor Unite.

Sistemele de propulsie ale rachetei au cedat şi aceasta a aterizat în mare, în apropierea locului de lansare, potrivit The Sun, care a relatat primul această defecţiune.

Rachetele Trident transportă focoasele nucleare ale Marii Britanii, arma de ultimă instanţă, potrivit News.ro.

Acest lucru este extrem de jenant atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru producătorul american al rachetelor Trident.

Testele britanice ale rachetelor Trident sunt rare, nu în ultimul rând din cauza costurilor. Preţul fiecărei rachete este de aproximativ 17 milioane de lire sterline.

Atât secretarul Apărării, Grant Shapps, cât şi şeful Marinei Militare se aflau la bordul HMS Vanguard atunci când aceasta a tras racheta de test neînarmată în largul coastei de est a Americii în ianuarie.

Aceasta ar fi trebuit să zboare câteva mii de kilometri înainte de a ateriza inofensiv în Atlantic, între Brazilia şi Africa de Vest. În schimb, racheta a căzut în ocean în apropierea locului de unde a fost lansată.

Precedentul test efectuat de pe un submarin britanic în 2016 s-a soldat, de asemenea, cu un eşec, când racheta a deviat de la curs.

La vremea respectivă, Sunday Times a relatat că tirul de testare a fost lansat de la HMS Vengeance, în largul coastei Floridei.

Documentul a precizat că racheta Trident II D5 trebuia să fie lansată la 9.012 km (5.600 mile) către o ţintă maritimă din largul coastei de vest a Africii, dar a virat spre SUA.

Cauza care a dus la această defecţiune rămâne strict secretă, a relatat ziarul, dar a citat o sursă navală de rang înalt care a declarat că racheta a suferit o defecţiune în zbor după ce a fost lansată din apă.

Într-o declaraţie, Ministerul Apărării a recunoscut că a avut loc o anomalie la cea mai recentă lansare, dar a mai susţinut că HMS Vanguard şi echipajul său s-au dovedit „pe deplin capabili” în operaţiunile lor, iar testul a „reafirmat eficacitatea descurajării nucleare a Regatului Unit”.

Declaraţia a adăugat că Trident este „cel mai fiabil sistem de armament din lume”, după ce a efectuat cu succes peste 190 de teste.

Trident este numele sistemului de arme nucleare al Marii Britanii şi include submarine, rachete şi focoase nucleare.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O dronă-spion a fost descoperită urmărind portavionul britanic HMS Queen Elizabeth în Portul Hamburg

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie. „Ne păstrăm dreptul de a proteja instalaţia”

Un britanic a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit care avea legătură cu Ucraina

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

Partenerii noștri