Live

Temperaturile au crescut cu 50 de grade Celsius în doar câteva zile în Suedia

Data publicării:
În urmă cu câteva zile, temperaturile din nordul Europei au scăzut sub minus 40 de grade Celsius pentru prima dată după 2021. FOTO: Profimedia Images

Oraşul Nikkaluokta, din nordul Suediei, a înregistrat marţi dimineaţă o temperatură de 8,3°C, potrivit datelor furnizate de observatorul meteorologic francez Keraunos. În 5 ianuarie, însă, temperatura aici fusese de minus 42,9°C, ceea ce înseamnă că în doar patru zile termometrele au arătat un salt spectaculos, de peste 51 de grade Celsius, relatează Le Figaro.

La câţiva kilometri depărtare, tot în nordul Suediei, la staţia Kvikkjokk-Årrenjarka, pe 3 ianuarie a fost înregistrat un record de -43,6°C, cea mai scăzută temperatură înregistrată pentru o lună ianuarie în Suedia în ultimii 25 de ani. Prin urmare, regiunea a înregistrat o creştere de peste 50°C în doar câteva zile.

Dar, în timp ce nordul se încălzeşte, în sudul ţării continuă să fie frig, cu temperaturi de până la -16°C, scrie news.ro.

De la începutul lunii ianuarie, nordul Europei a fost cuprins de un val de frig arctic, cu ninsori abundente în special în Suedia şi Norvegia. Câteva sute de maşini au rămas blocate săptămâna trecută în Suedia şi Danemarca, armata fiind mobilizată pentru a evacua automobiliştii blocaţi pe şosele.

În Danemarca, a căzut până la jumătate de metru de zăpadă, cea mai mare cantitate din 2011 încoace, potrivit institutului meteorologic DMI.

În Norvegia, în Laponia, în nordul extrem, la Kautokeino, termometrul a coborât la -41,6°C în cursul nopţii.

Potrivit La Chaîne Météo, masa de aer rece continental care a cuprins Scandinavia săptămâna trecută a înaintat în ultimele zile pe continentul european, aducând un risc generalizat de îngheţ în mai multe ţări. În Franţa, 50 de departamente sunt sub un "risc semnificativ" de condiţii de frig şi/sau gheaţă până miercuri la ora locală 18:00.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Schimbare radicală în politica externă a Suediei: „Avem responsabilitatea deplină de a apăra interesele suedeze”

Vremea se înrăutățește: ploi, ninsori și temperaturi de până la -14 grade. Cum va fi în weekend

Femeile din Suedia renunță la muncă pentru un stil de viață relaxant, după ce trendul „soft girl” a luat amploare pe rețelele sociale

Suedia și Danemarca alocă o sumă uriașă pentru a cumpăra vehicule blindate. Câte dintre acestea vor fi donate Ucrainei

Partenerii noștri