Live

Temperatura a depășit pentru prima oară 50 de grade Celsius în Maroc

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Staţia meteo de la Agadir, din sudul Marocului, a înregistrat, vineri, o temperatură de 50,4°C, un nou record naţional, a anunţat Direcţia Generală de Meteorologie (DGM) din această țară. Precedentul record a fost stabilit în 13 iulie (49,9°C), la Smara, un oraş din Sahara Occidentală, potrivit DGM.

Este pentru prima dată când temperaturile au depăşit 50 de grade în Maroc, potrivit meteorologilor.

De la începutul verii, întregul Maroc a fost afectat de o serie de valuri de căldură care au dus temperaturile la niveluri record.

„Această vreme caniculară este cauzată de ascensiunea unei mase de aer uscat şi cald dinspre sud, care a provocat o creştere bruscă a temperaturilor, depăşind norma lunară cu 5-13 grade, în special vineri şi sâmbătă”, a explicat DGM într-un comunicat de presă.

Valul de căldură a fost cauza incendiilor de pădure din ultimele zile în nordul ţării, în apropiere de Tanger şi mai la est, în provincia Taza, potrivit jurnaliştilor AFP aflaţi la faţa locului, citați de news.ro. Incendiile, care au avut o amploare limitată, dar au fost alimentate de vânturi puternice, au distrus câteva sute de hectare de pădure. Până în prezent, nu s-au înregistrat victime.

Potrivit serviciului european Copernicus, luna iulie 2023 a doborât recordul pentru cea mai caldă lună înregistrată vreodată pe Pământ, cu 0,33°C mai mult decât luna care a deţinut acest record până în prezent (iulie 2019).

Pentru Maroc, iulie a fost a patra cea mai caldă lună iulie de după 1961. Cu toate acestea, DGM prognozează o uşoară scădere a temperaturilor în nordul ţării în următoarele zile.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Cod portocaliu de viscol în zone din 14 județe. Care sunt zonele vizate de cod galben de vânt puternic și polei HARTĂ

Cum va fi vremea până pe 13 ianuarie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Partenerii noștri