Live

Galerie Foto "Te acuz, Bibi, ai transformat o ţară întreagă într-una de îndoliaţi". Furie în Israel, mii de oameni au cerut eliberarea ostaticilor

Data actualizării: Data publicării:
Proteste în Israel, mii de oameni cer eliberarea ostaticilor. FOTO: Profimedia Images

Mii de oameni au ieşit din nou în stradă sâmbătă seara în mai multe oraşe din Israel pentru a manifesta împotriva guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu şi pentru a cere eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas.

În centrul Tel Avivului, manifestanţii au scandat sloganuri precum "Alegeri acum!", au consemnat media israeliene. Alţi protestatari l-au vizat pe Netanyahu cu sloganuri ca "Tu eşti capul, tu eşti de vină!".

"Te acuz, Bibi, că ai transformat o ţară întreagă într-una de îndoliaţi", a strigat o manifestantă, folosind diminutivul sub care mai este cunoscut premierul israelian. Ea a povestit că este o supravieţuitoare a atacului militanţilor Hamas şi din alte grupuri extremiste din 7 octombrie din sudul Israelului, în care şi-a pierdut fratele, relatează dpa, citată de Agerpres.

Popularitatea lui Netanyahu a scăzut drastic după atac, criticii acuzându-l pe politicianul de dreapta că a neglijat protejarea graniţei cu Fâşia Gaza acordând prioritate propriei supravieţuiri politice, în detrimentul intereselor ţării.

Un marş iniţiat de rude ale ostaticilor luaţi de Hamas pe 7 octombrie, început miercuri într-unul din kibbutzurile vizate de raidurile militanţilor, s-a încheiat tot sâmbătă în faţa reşedinţei oficiale a premierului din Ierusalim.

Au mai avut loc proteste şi manifestaţii la Haifa şi Beersheba, precum şi la Cezareea, în faţa vilei private a lui Netanyahu.

La 7 octombrie, comandouri ale Hamas infiltrate dinspre Fâşia Gaza au ucis peste 1.160 de persoane în Israel, în majoritate civili, conform datelor oficiale israeliene. Israelul a jurat ulterior să "elimine" Hamas, grupare aflată la putere în Gaza din 2007, pe care - la fel ca SUA şi Uniunea Europeană - o consideră organizaţie teroristă. De asemenea, potrivit Israelului, circa 130 de ostatici sunt încă deţinuţi în Fâşia Gaza, dintre care 30 ar fi morţi, din cele 250 de persoane răpite pe teritoriul său în 7 octombrie. Ofensiva israeliană în Fâşia Gaza s-a soldat cu peste 30.000 de victime, în marea majoritate civili, potrivit celor mai recente bilanţuri anunţate de Ministerul Sănătăţii al Hamas.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hezbollah susţine că a distrus şase tancuri israeliene în sudul Libanului

Israelul l-a numit pe Yechiel Leiter, un apropiat al premierului Netanyahu, în funcţia de ambasador în SUA

Un rabin care are și cetățenie moldovenească, găsit mort în Emiratele Arabe. Israelul acuză „un act terorist antisemit”

Statele UE trebuie să aplice mandatul de arestare al CPI împotriva lui Netanyahu, avertizează Borrell. „Nu e nimic antisemit”

Partenerii noștri