Taylor Swift a amânat un concert de la Rio de Janeiro din cauza căldurii extreme, după moartea unei tinere de 23 de ani
Cântăreaţa americană Taylor Swift şi-a amânat concertul de sâmbătă de la Rio de Janeiro din cauza căldurii extreme, la o zi după moartea unei fane căreia i s-a făcut rău pe stadionul înăbuşitor, scrie Reuters.
”A fost luată decizia de a amâna spectacolul din această seară din cauza temperaturilor extreme de la Rio”, a scris Swift pe Instagram, cu circa două ore înainte de momentul în care ar fi trebuit să urce pe scenă.
”Siguranţa şi bunăstarea fanilor mei, a colegilor artişti şi a echipei trebuie să primeze şi o va face întotdeauna”, a arătat ea.
Ana Clara Benevides (23 de ani) s-a simţit rău la stadionul Nilton Santos în timpul spectacolului de vineri, a scris pe Instagram organizatorul de evenimente T4F (SHOW3.SA). Ea a murit ulterior la spital. Cauza decesului ei nu este cunoscută încă şi va fi cercetată, a transmis serviciul de stat pentru sănătate din Rio, scrie News.ro.
Vineri, la Rio, indexul de căldură, care combină temperatura şi umiditatea, a depăşit recordul, atingând 59.3 grade Celsius. Sâmbătă, indexul a urcat la 59.7 grade Celsius.
Circa 60.000 de fani s-au adunat, vineri, la primul concert al lui Swift de pe stadionul deschis, aflat într-o zonă mai fierbinte din nordul oraşului, departe de plajele cu brize din Rio.
Swift avea programat un spectacol la Rio şi duminică, urmat de alte trei la São Paulo, din 24 până în 26 noiembrie. T4F a afirmat că spectacolul de sâmbătă a fost amânat pentru luni.
Sâmbătă, fanii lui Swift sufereau în căldură, în afara stadionului, în timp ce aşteptau să primească acces. La răspândirea veştii privind amânarea concertului, mai multe fete au izbucnit în lacrimi.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News