Live

Tatăl elevului care şi-a ucis opt colegi la o școală din Belgrad nu se consideră vinovat. Ce acuzații îi aduc procurorii

Data publicării:
Atac armat într-o școală din Belgrad. Foto: Profimedia Images

Tatăl elevului sârb care şi-a ucis cu focuri de armă opt colegi a declarat vineri că nu are nicio responsabilitate pentru atac, potrivit procurorilor din Belgrad.

Băiatul în vârstă de 13 ani a omorât, de asemenea, un agent de pază al şcolii şi a rănit alte şapte victime. El nu va răspunde penal, din cauză că este prea tânăr. În prezent, este evaluat psihiatric, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Procuratura l-a pus în schimb sub acuzare pe tatăl copilului. Bărbatul, care a fost identificat doar ca Vladimir K., ar putea fi condamnat la 12 ani de închisoare pentru tulburarea gravă a securităţii publice. Parchetul a anunţat că va cere instanţei să desfăşoare procedurile preliminare cu suspectul în arest, „pentru a împiedica influenţarea martorilor, repetarea infracţiunii şi din cauza temerii publice”.

Anchetatorii afirmă că el şi-a învăţat fiul să folosească armele de foc, ducându-l la şedinţe de tragere „în ciuda faptului că copilul are 13 ani, iar o astfel de activitate era (...) nepotrivită pentru vârsta lui”.

Vladimir K. este suspectat şi de neasigurarea condiţiilor corespunzătoare de păstrare a armelor şi muniţiei.

„Ca rezultat al acţiunilor sale, în 3 mai 2023, fiul său K. K. a reuşit să intre în posesia” a două pistoale pe care le-a folosit apoi în atacul de la şcoală, au mai arătat procurorii.

Vineri, Serbia era încă afectată şi de şocul unui alt atac armat cu mai multe victime: joi seara, un bărbat a doborât cu gloanţe opt oameni şi a rănit alţi 14, în trei sate de la sud de Belgrad.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Președintele Serbiei crede că ne apropiem de dezastru. Aleksandar Vucic: „Îl cunosc bine pe Putin. Nimeni nu blufează”

Mai mulți elevi au fost răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime, în fața unei școli din China

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Școli fără căldură în prag de iarnă. Cum învață zeci de copii din Gorj în săli de clasă cu calorifere reci

Partenerii noștri