Live

Țara în care "zilnic, la fiecare colț de stradă dispare cineva". Un bărbat a trimis un mesaj familiei și apoi nimeni nu a mai dat de el

Data actualizării: Data publicării:
Cel puțin 190 de persoane au dispărut începând din 15 aprilie, conform datelor centralizate de Inițiativa Persoanelor Dispărute În Sudan. FOTO: Profimedia Images

Kamal Ali Osman a trimis familiei sale un mesaj pe telefon, în care spunea că a fost oprit de Forțele de sprijin rapid paramilitare, gruparea care bloca toate drumurile din capitala sudaneză, Khartoum. De atunci nu s-a mai auzit nimic de el, iar familia îl caută cu disperare, cu atât mai mult cu cât bărbatul este bolnav de inimă. Este doar unul dintre dispăruții din Sudan în ultima lună, de la izbucnirea violențelor. O organizație de voluntari îi caută și spune că s-a ajuns la situația în care la fiecare colț, în fiecare zi, cineva nu mai e de găsit, după proteste, scrie The Guardian.

După ce Kamal Ali Osman a trimis mesajul familiei sale, la câteva minute acest mesaj a fost șters din telefon, susține familia care nu mai are nicio veste despre el.

Osman, în vârstă de 60 de ani, se întorcea acasă după ce i-a dus niște medicamente tatălui său într-o altă zonă a capitalei Khartoum. Familia a aflat ulterior că bărbatul a fost oprit, interogat și după două săptămâni nu s-a mai știut nimic despre el.

„Am fost șocați și speriați. De ce a șters mesajul? Credem că a fost forțat să-l șteargă”, a spus fiica lui Osman. Tânăra, în vârstă de 22 de ani, nu era în Sudan când au izbucnit violențele. Plecase cu o altă familie în Egipt.

Familia lui Osman este una dintre multele care au postat fotografii și informații de contact pe rețelele sociale în ultima lună, căutând cu disperare rude dispărute în săptămânile de conflict. Mulți oameni au dispărut după ce au avut curajul să iasă din case după mâncare sau medicamente.

Fiica lui Osman susține că nu există niciun motiv pentru ca tatăl ei să fie reținut, deoarece nu avea nicio implicare militară. O rudă care a mers să-l caute pe Osman a găsit mașina parcată într-o zonă în care Forțele de sprijin rapid își țin vehiculele. Tânăra susține că Osman a suferit recent o operație la inimă și că are nevoie de medicamente zilnice. „Suntem îngrijorați pentru el și sănătatea lui. Frații mei mai mici întreabă mereu despre el, iar mama este îngrijorată deoarece suferă de diabet și hipertensiune arterială. Nu am mâncat și nu am mai putut dormi de două săptămâni.”, a spus ea.

Cel puțin 190 de persoane au dispărut începând din 15 aprilie, conform datelor centralizate de Inițiativa Persoanelor Dispărute, o organizație de voluntari înființată după ce RSF a atacat o așezare pașnică în 2019 și a ucis cel puțin 120 de oameni. Organizația și-a continuat activitatea, deoarece oamenii au continuat să dispară, în special după lovitură de stat militară din 2021.

„Activitatea organizației nu s-a oprit niciodată pentru că violența nu s-a oprit niciodată. Orașul nu a fost niciodată în siguranță, iar întreaga țară a fost înconjurată de forțe peste tot, fie RSF sau armată. La fiecare colț, în fiecare zi, e cineva care dispare după fiecare protest”, a declarat Fadia Khalaf, cofondator al organizației. Unii sunt reținuți sau dispăruți, iar alții ar fi fost uciși, fără ca familiile să poată să le recupereze cadavrele.

Procesul de căutare este unul lung și epuizant. „Este foarte epuizant pentru toată lumea – echipă, familii, rude. Te deprimă, te epuizează și simți că nu mai poți face nimic. Devine foarte greu – pentru inima ta, pentru mintea ta. Acum e și mai rău ca înainte. Este un război. Nu există țară, nu există guvern, nu există poliție. Bombardează peste tot – spitale, fabrici, case, moschei. Te simți pierdut. Nu vorbesc doar despre cei dispăruți, întreaga situație este cu adevărat copleșitoare”, a spus Khalaf.

Până acum, echipa de voluntari a reușit să returneze 25 de persoane familiilor lor până acum. „Este un sentiment uimitor în acest haos, să găsim oamenii”, a declarat Khalaf.

La fel ca Osman, Siddig Ismail Mohamed Tahir a dispărut după ce a fost arestat de RSF la sfârșitul lunii aprilie. El a plecat de acasă și un timp a răspuns la telefon. La un moment dat, nu a mai putut fi contactat.

„Tatăl meu nu ar face niciodată asta și atunci am știut. A fost cel mai oribil sentiment. Nu aș putea explica niciodată confuzia, durerea și frica pe care le simțeam. Ne treceau prin cap o mie de lucruri pentru că știam că s-ar fi putut întâmpla orice”, a spus fiica sa Sarah Siddig, care locuiește în Manchester împreună cu sora ei. 

După cinci ore în care nu a putut afla nicio informație din Khartoum, a cerut ajutor pe rețelele sociale. În cele din urmă, au apărut informații despre locul în care era ținut bărbatul. Ca cetățeni britanici, familia a contactat Ministerul de Externe al Marii Britanii. „Sincer simt că nu au înțeles urgența situației”, a spus ea. Dar după ce l-au contactat pe ambasadorul britanic în Sudan, Giles Lever, tatăl lor a fost eliberat.

„L-am întâlnit pe tatăl meu pe aeroportul din Birmingham, acolo a sosit avionul de evacuare. L-am așteptat cu toții la aeroport. Când l-am văzut, l-am îmbrățișat atât de tare în timp ce plângeam. Tatăl meu râdea și ne spunea că e bine – face mereu asta pentru că nu vrea niciodată să fim îngrijorați pentru el. Avea o cicatrice pe picior după ce a fost împușcat în detenție. Îmi amintesc că am plâns atât de tare gândindu-mă că glonțul l-ar fi putut omorî”, a povestit Sarah Siddig.

De atunci, Siddig a încercat să ajute și alte persoane care căutau rude dispărute. „Comunitatea sudaneză este foarte unită. Ajutorul primit a fost copleșitor. Oameni pe care nici măcar nu îi cunoaștem și-au riscat viața pentru tatăl meu. Este cel mai greu lucru prin care poate trece cineva vreodată. Sper să pot ajuta cât mai mulți oameni pot. Este o experiență înfricoșătoare și am avut norocul să am ajutorul surorii mele, mulți oameni trec prin asta singuri”, a mai spus femeia.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat care și-a abandonat soția în Africa în timpul unei vacanțe cu copiii a ajuns după gratii. Avea un plan bine pus la punct

Un „obiect luminos” în zona Sudanului a dus la suspendarea zbourilor Air France deasupra Mării Roşii

„Cea mai gravă criză umanitară din lume”. Conflictul eclipsat de războaiele din Ucraina și Gaza, care poate deveni mult mai mortal

În timp ce se omoară în Donețk și Kursk, Rusia și Ucraina au ajuns să susțină aceeași parte în războiul din Sudan (Financial Times)

Partenerii noștri