Galerie Foto Țara în care canicula face ravagii. Mii de oameni au ajuns la spital cu insolație
Un nou val de caniculă a lovit din plin cel mai mare oraș din Pakistan. Mii de oameni au ajuns victime ale insolației și s-au prezentat la spital în Karachi. Țara este vulnerabilă la schimbările climatice, acesta fiind al treilea an consecutiv în care temperaturile depășesc 50 de grade Celsius.
Peste 1.700 de persoane au primit ajutor medical în provincia sudică Sindh în contextul în care temperaturile au urcat la 49 de grade Celsius, a declarat Mehar Khursheed, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Sănătate, informează DPA, potrivit Agerpres.
Peste 20 de persoane care ar fi făcut insolaţie au fost aduse decedate la spitalele în Karachi luni şi marţi, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Summiya Syed.
Majoritatea celor decedaţi erau fie consumatori cronici de droguri, fie persoane fără adăpost care au murit după expunerea la soare în condiţii de umiditate ridicată în acest oraş de coastă cu vânturi marine slabe, a adăugat ea.
Locuitorii metropolei cu o populaţie de peste 20 de milioane de persoane au fost rugaţi să rămână în interior, să se hidrateze şi să evite soarele.
Valul de caniculă, a doua din această vară, ar urma să se diminueze în următoarele zile, odată cu sosirea ploilor musonice, a declarat meteorologul- şef Sardar Sarfraz.
Şcolile au fost închise, spitalele au declarat stări de urgenţă, iar corturi anti-caniculă au fost instalate în oraşele pakistaneze când temperaturile au depăşit 50 de grade Celsius în timpul primei canicule din mai.
Acesta este al treilea an consecutiv în care temperaturile depăşesc 50 de grade Celsius în Pakistan, un nivel care prezintă un risc imens pentru oameni şi animale, a precizat Sarfraz.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News