Live

Talibanii spun că nu știau că liderul al-Qaeda era în Kabul și avertizează SUA să nu mai repete astfel de atacuri

Data actualizării: Data publicării:
Zawahiri se afla într-o casa conspirativă din Kabul, americanii l-au identificat pe balconul acesteia, unde a fost lovit în cele din urmă cu o dronă. Foto: Profimedia Images

Talibanii investighează „afirmația" Statelor Unite potrivit căreia liderul al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, a fost ucis într-un atac cu drona la Kabul, a declarat joi un oficial taliban, care a avertizat SUA să nu mai repete niciodată astfel de atacuri pe teritoriul Afganistanului. Potrivit acestuia, liderii grupării nu știau de prezența lui al-Zawahiri la Kabul, scrie Reuters.

Statele Unite l-au ucis pe Zawahiri cu o rachetă trasă dintr-o dronă în timp ce acesta stătea pe un balcon la ascunzătoarea sa din Kabul duminică, au declarat oficialii americani, în cea mai mare lovitură pentru gruparea teroristă de când US Navy SEALS l-a împușcat pe Osama bin Laden în urmă cu mai bine de un deceniu.

„Guvernul și conducerea nu erau conștienți de ceea ce se pretinde și nu aveau informații”, a declarat Suhail Shaheen, reprezentantul talibanilor desemnat la Națiunile Unite, care are sediul la Doha, într-un comunicat.

„Ancheta este în curs de desfășurare pentru a afla veridicitatea afirmației”, a spus el, adăugând că rezultatele anchetei vor fi împărtășite public.

Referindu-se la atacul din dronă, talibanii au spus că „dacă astfel de incidente se repetă din nou și dacă teritoriul Afganistanului este încălcat, atunci responsabilitatea pentru orice consecință va reveni Statelor Unite”.

Liderii talibani de top au purtat discuții îndelungate cu privire la modul în care vor răspunde la atacul american cu drone, au declarat trei surse din grupare.

Modul în care reacționează talibanii ar putea avea repercusiuni semnificative, deoarece grupul caută legitimitate internațională și acces la miliarde de dolari în fonduri înghețate, după înfrângerea unui guvern susținut de SUA în urmă cu un an.

Moartea lui Zawahiri la Kabul ridică semne de întrebare dacă a primit adăpost de la talibani, care au asigurat Statele Unite, ca parte a acordului din 2020 privind retragerea forțelor conduse de SUA, că nu vor adăposti alte grupuri teroriste.

Shaheen a spus că Emiratul Islamic al Afganistanului – numele pe care talibanii îl folosesc pentru țara și guvernul lor – s-a angajat să respecte acordul.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că talibanii au „încălcat grav” acordul adăpostindu-l pe Zawahiri.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fermele de troli dirijate de Kremlin vor semăna discordie în SUA și după ziua alegerilor prezidențiale (Politico)

Coreea de Nord a lansat mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune, după ce SUA au trimis un bombardier strategic în regiune

Cum se pregătește Donald Trump să conteste alegerile dacă le pierde

Donald Trump: Biografia celui mai controversat candidat din istoria alegerilor prezidențiale din SUA. Cum a revenit din abisul politic

Partenerii noștri