Live

Talibanii și-au pus steagul pe unul dintre principalele puncte de trecere a frontierei în Pakistan

Data publicării:
Oameni flutură steagul taliban în timp ce trec prin orașul pakistanez de graniță Chaman, pe 14 iulie 2021, după ce talibanii au susținut că au cucerit punctul de graniță Spin Boldak. Sursa foto: Profimedia Images

Talibanii au anunțat miercuri că au preluat controlul asupra unuia dintre cele mai importante puncte de trecere a frontierei în Pakistan, poate cel mai important câștig în ofensiva declanșată la nivel național în Afganistan, în timp ce forțele străine se retrag din țară, scrie The Guardian. Militanții și-ar fi înălțat steagul la Spin Boldak, iar imaginile de pe rețelele de socializare arată luptători talibani vorbind cu polițiștii de frontieră pakistanezi. Potrivit BBC, talibanii nu au întâlnit rezistență în preluarea punctului de frontieră.

Un oficial pakistanez a declarat că militanții talibani au dat jos steagul guvernului afgan de la punctul de frontieră Spin Boldak, aflat între orașul pakistanez Chaman și orașul afgan Wesh.

Punctul de frontieră, aflat la sud de orașul Kandahar, este al doilea din Afganistan ca trafic și principala legătură între zona de sud-vest a țării și porturile pakistaneze. Potrivit datelor guvernului afgan, vama este tranzitată zilnic de 900 de camioane.

Preluarea obligă Pakistanul să-și închidă anumite zone din granița cu Afganistan, în urma luptelor puternice dintre militanți și soldații afgani în jurul orașului Wesh.

Oficialii afgani au anunțat că forțele guvernamentale au respins ofensiva talibană și controlează punctul Spin Boldak, însă civilii și oficialii pakistanezi spune că talibanii controlează postul de graniță afgan din Wesh. " Wesh, un punct important în comerțul afgan cu Pakistan și alte țări, a fost capturat de talibani", a declarat un oficial pakistanez detașat în zona frontierei.

Autoritățile din orașul pakistanez Chaman susțin că talibanii au suspendat traficul prin punctul de frontieră.

"Mujahedinii au capturat un important oraș de frontieră numit Wesh", a declarat Zabihullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor.

Talibanii, care au încercat să îndepărteze forțele străine și să învingă guvernul din Kabul susținut de SUA încă din 2001, au cucerit în ultimele zile și alte puncte importante de trecere a frontierei din provinciile Herat, Farah și Kunduz.

Controlul asupra punctelor de frontieră le permite talibanilor să încaseze venituri, a spus Shafiqullah Attai, șeful Camerei de Comerț și Investiții din Afganistan. "Veniturile au început să meargă către talibani", a spus el.

Președintele afgan Ashraf Ghani a mers, marți, în provincia nordică Balkh pentru a evalua situația, după ce talibanii au îndepărtat forțele de securitate ale guvernului din mai multe districte. El s-a întâlnit cu civili și i-a asigurat că talibanii vor fi înfrânți și că guvernul va recuceri în curând toate zonele pierdute în fața militanților.

Talibanii și-au luat angajamentul să poarte negocieri cu guvernul afgan în cadrul unui acord sub care SUA s-a oferit să-și retragă forțele din Afganistan, însă discuțiile purtate până acum în Qatar pentru o încetare a ostilităților au avansat greu.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 40 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi în două accidente rutiere cu autobuze, în centrul Afganistanului

Duma de stat de la Moscova a votat scoaterea talibanilor de pe lista organizațiilor interzise. Putin vrea să coopereze cu Afganistanul

Femeile din Afganistan vor fi excluse şi din şcolile de asistente medicale

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Partenerii noștri