Live

Talibanii se laudă că i-au "învins" pe americani și se pregătesc să preia controlul în Afganistan: "Guvernul nu va mai sta cinci zile"

Data actualizării: Data publicării:
Talibani în Afganistan. Sursa foto: Getty Images

Talibanii se pregătesc să preia controlul Afganistanului după aproape 20 de ani de când au fost alungaţi de la putere în urma intervenţiei militare americane, lăudându-se că i-au "învins" pe americani, comentează AFP.

"Aceşti americani aroganţi au crezut că îi pot elimina pe talibani", ironizează mollahul Misbah, comandantul insurgenţilor din provincia Ghazni, devastată de lupte, din partea central-estică a ţării.

"Dar talibanii i-au învins pe americani şi pe aliaţii lor. Şi cu voia lui Allah, un regim islamic va fi reinstaurat în Afganistan atunci când americanii vor fi plecat", susţine un alt reprezentant taliban, care s-a prezentat agenţiei de presă franceze drept responsabil pentru sănătatea publică în Ghazni.

În timp ce discuţiile interafgane, care au debutat în septembrie în Qatar, bat pasul pe loc, talibanii profită de retragerea în curs de desfăşurare a forţelor americane pentru a câştiga teren.

De la lansarea unei noi faze a operaţiunilor la începutul lunii mai, insurgenţii au preluat controlul a cel puţin 30 din aproximativ 400 de districte, informează Agerpres.

Din moment ce sprijinul aerian american s-a diminuat, forţele afgane se luptă pentru aprovizionarea numeroaselor avanposturi încercuite de talibani, determinând trupele să-şi abandoneze poziţiile, în special în zonele rurale, notează AFP.

Talibanii au preluat controlul asupra a două districte din Ghazni, o provincie-cheie situată între două rute importante care leagă Kabul de Kandahar (sud), al doilea oraş ca mărime a ţării.

De acum, talibanii sunt prezenţi în aproape toate provinciile afgane şi încercuiesc mai multe mari oraşe.

Este strategia pe care au aplicat-o în anii 1990 pentru a cuceri aproape întreaga ţară şi a-şi instala regimul, care a căzut după intervenţia americană din 2001.

Multora le este teamă că ei pregătesc o ofensivă majoră asupra oraşelor după plecarea americanilor şi a aliaţilor lor.

Guvernul asigură că armata este capabilă să-i respingă, insistând asupra punctelor slabe ale insurgenţilor: lipsa de arme grele şi incapacitatea de a rezista loviturilor forţelor aeriene guvernamentale.

Dar mollahul Misbah nu se arată îngrijorat. Potrivit lui, victoria va fi de partea talibanilor de îndată ce trupele internaţionale îşi vor fi încheiat retragerea - teoretic nu mai târziu de 11 septembrie - după cum a declarat preşedintele american Joe Biden.

"Odata americanii plecaţi, guvernul nu va mai sta nici măcar cinci zile", susţine comandantul taliban, ghidându-i cu mândrie pe reporterii AFP într-o clinică capturată de insurgenţi ale cărei ziduri încă mai poartă urme de luptă.

"Când stăpânii vor fi înfrânţi, sclavii nu vor mai putea învinge Emiratul Islamic", ia în derâdere acesta armata afgană, în timp ce dă ordine prin radio.

Ministerul afgan al Apărării a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la aceste afirmaţii.

Potrivit unui purtător de cuvânt al talibanilor din Peshawar (Pakistan), care se exprimă sub rezerva anonimatului, viitorul acestui război se va decide la nivel de conducere.

"Este normal ca comandanţii militari să dorească să utilizeze forţa", spune el, dar "deciziile sunt luate de cei de la vârf, de consiliul liderilor. Şi comandanţii se vor supune", încearcă să asigure el.

În spatele frontului, talibanii administrează în mod curent zonele pe care le controlează.

Mollahul Misbah gestionează de doi ani, cu sprijinul Comitetului internaţional al Crucii Roşii (CICR), prin intermediul Semilunii Roşii, clinica ocupată prin lupte.

Locuitorii primesc medicamente şi îngrijiri aici. Combatanţii talibani răniţi sunt, de asemenea, trataţi acolo şi evacuaţi rapid pentru a evita atacurile aeriene.

Clinica oferă, de asemenea, instruire în acordarea de prim ajutor, de care se ocupă angajaţii CICR - care instruiesc totodată şi forţele guvernamentale din Ghazni, în conformitate cu carta de neutralitate a organizaţiei.

Prezenţa crescândă a talibanilor în apropiere de Ghazni ridică temeri privind un posibil atac asupra capitalei provinciei. Acest scenariu s-a întâmplat deja în 2018, când bazarul a fost distrus şi mulţi civili ucişi, scrie AFP.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 40 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi în două accidente rutiere cu autobuze, în centrul Afganistanului

Duma de stat de la Moscova a votat scoaterea talibanilor de pe lista organizațiilor interzise. Putin vrea să coopereze cu Afganistanul

Femeile din Afganistan vor fi excluse şi din şcolile de asistente medicale

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Partenerii noștri