Live

Taiwanul a detectat 43 de avioane militare și 7 nave chineze în jurul insulei în 24 de ore

Data publicării:
Taiwanul acuză China de repetate pătrunderi în zona sa de identificare aeriană. Foto: Profimedia Imges

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat că a detectat 43 de avioane militare chineze în jurul insulei în decurs de 24 de ore.

43 de avioane şi şapte nave chineze au fost detectate în jurul insulei Taiwan într-un interval de 24 de ore, de marți dimineață până miercuri dimineață la ora 06:00 (22:00 GMT), potrivit unui comunicat al ministerului taiwanez, preluat de AFP și Agerpres.

Dintre acestea, 37 de avioane au traversat linia mediană - o demarcaţie neoficială între China şi Taiwan pe care Beijingul nu o recunoaşte - şi au pătruns în zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) din sud-vestul şi sud-estul Taiwanului, a mai precizat sursa citată.

China consideră Taiwanul ca fiind parte a teritoriului său şi nu a exclus niciodată că ar putea folosi forţa militară pentru a prelua controlul asupra insulei.

În octombrie, ministrul apărării din Taiwan a afirmat că, anul acesta, China şi-a intensificat acţiunile de „intimidare militară”, trimiţând numeroase avioane militare în jurul insulei şi accelerând desfăşurarea de rachete balistice.

Ministerul Apărării taiwanez a avertizat împotriva „acestei hărţuiri militare continue din partea Beijingului”, care ar putea „conduce cu uşurinţă la o escaladare bruscă a tensiunilor şi care ameninţă securitatea regională”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

China refuză să mai tranziteze mărfuri prin Rusia. Bunurile susceptibile că ar putea fi folosite în scopuri militare, sunt confiscate

Reprezentanții Rusiei, Iranului și Chinei se reunesc la Beijing. Ce teme vor aborda cele trei delegații

De ce Occidentul pierde bătălia contra Chinei pentru mineralele critice. Este ca o luptă David-Goliat pe care mereu o câștigă uriașul

UE intenționează să stimuleze producția locală de medicamente. Se încearcă micșorarea dependenței producției de India și China

Partenerii noștri