Live

Supraviețuire miraculoasă în Pacific. Un bărbat și un câine au fost la un pas de moarte și au trăit doar cu apă de ploaie și pește crud

Data actualizării: Data publicării:
Tim Shaddock, în vârstă de 51 de ani, și câinele său Bella au plecat din Mexic în aprilie, dar în timpul unei furtuni barca a fost avariată, câteva săptămâni mai târziu. FOTO: Captură Youtube

Un marinar australian a supraviețuit două luni în Oceanul Pacific, mâncând pește crud și bând apă de ploaie. El își luase câinele și plecase într-o călătorie din Mexic către Polinezia Franceză. Cei doi au fost salvați, povestea lor fiind relatată de BBC.

Tim Shaddock, în vârstă de 51 de ani, și câinele său Bella au plecat din Mexic în aprilie, dar în timpul unei furtuni barca a fost avariată, câteva săptămâni mai târziu. Aparatura electronică a fost deteriorată, așa că Tim și Bella s-au pierdut.

Au fost observați de un elicopter și au putut astfel să fie salvați. Bărbatul era mult mai slab și avea o barbă mare.

Imaginile incredibile de la salvarea lui și a câinelui îl arată pe bărbat care le spune oamenilor de pe nava de salvare: „Am doar un echipament de pescuit, un echipament de supraviețuire”.

A spus că a mâncat pește crud și a băut apă de ploaie. Ca să evite arsurile solare, a stat sub copertina bărcii.

În imagini se vede și Bella, care dă bucuroasă din coadă. 

Medicii spun că bărbatul nu are probleme de sănătate. „Am trecut printr-o încercare foarte dificilă pe mare. Am nevoie de odihnă și de mâncare bună pentru că am fost singur pe mare mult timp. În rest, sunt foarte bine sănătos. Am medicamente foarte bune și sunt îngrijit foarte bine”, a spus Tim, ulterior.

După îngrijirile medicale, Tim se va întoarce în Mexic, unde va face și alte analize medicale și va primi tratament, dacă va fi necesar.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Cinci morți și zeci de dispăruți după ce o barcă cu imigranți s-a scufundat în largul insulei grecești Creta

„Nu mai am putere”. Cum a supraviețuit bărbatul care a plutit 67 de zile pe mare, într-o barcă gonflabilă

VIDEO O navă a Marinei Noii Zeelande, de 63 de milioane de dolari, s-a răsturnat și s-a scufundat

Partenerii noștri