Live

Super Marțea, ziua decisivă din calendarul electoral american. Ce șanse are Nikki Haley să-l oprească pe Donald Trump

Data publicării:
Nikki Haley nu are o cale clară de a-l învinge pe Donald Trump. FOTO: Profimedia Images

Marţi, 5 martie, este în calendarul electoral american o zi foarte importantă, cunoscută sub numele de Super Tuesday (Super Marţi), pentru că 15 state din SUA şi un teritoriu american organizează competiţiile interne de nominalizare a candidatului Partidului Republican, respectiv Democrat, pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. Ar putea fi, teoretic, ultima şansă a fostei ambasadoare la ONU Nikki Haley de a opri ascensiunea fulminantă a lui Donald Trump către nominalizarea din partea Partidului Republican, scrie Reuters.

5 martie, Super Tuesday, este cea mai importantă zi a alegerilor primare, când mai mult de o treime dintre delegaţi vor fi desemnaţi pentru Convenţia Naţională Republicană din iulie de la Milwaukee.

Preşedintele Joe Biden are, la rândul său, şanse maxime de a obţine nominalizarea din partea democraţilor atunci când vor vota delegaţii la Convenţia Naţională Democrată din august de la Chicago, astfel că vor rămâne doar doi contracandidaţi cu şanse mari.

Ce este Super Marțea

Super Marţea descrie ziua din ciclul alegerilor primare prezidenţiale din SUA în care votează cele mai multe state.

În competiţia republicană, 874 din cei 2.429 de delegaţi vor fi desemnaţi, inclusiv din cele mai populate două state, California şi Texas.

Cel puţin 1.215 delegaţi sunt necesari pentru a câştiga nominalizarea la Convenţia Naţională Republicană din iulie.

Numărul delegaţilor republicani, repartizaţi pe state, pentru votul din Super Tuesday este următorul: Alabama (50), Alaska (29), Samoa Americană (9) Arkansas (40), California (169), Colorado (37), Maine (20), Massachusetts (40), Minnesota (39), Carolina de Nord (74), Oklahoma (43), Tennessee (58), Texas (161), Utah (40), Vermont (17) şi Virginia (48).

Aproape o treime dintre delegaţii democraţi vor fi, de asemenea, decişi la 5 martie, cu competiţii de nominalizare organizate în 14 din aceste 15 state, plus Samoa Americană. În Alaska, democraţii votează pe 6 aprilie.

5 martie este, de asemenea, ultima zi în care democraţii din Iowa pot trimite prin poştă buletinele de vot în cadrul caucusurilor (adunări electorale) din acest stat şi când vor fi anunţate rezultatele.

Având în vedere că atât de multe state şi un teritoriu votează pe diferite fusuri orare, ar putea dura ceva timp până când rezultatele complete vor fi clare.

În California, buletinele de vot prin corespondenţă sunt valabile atâta timp cât sunt ştampilate în ziua alegerilor primare sau înainte de aceasta şi primite până la 12 martie.

În plus, unele state organizează „alegeri primare deschise”, care permit alegătorilor înregistraţi să aleagă dacă vor vota în cadrul primarelor democrate sau republicane, ceea ce adaugă un posibil nivel de imprevizibilitate.

Nikki Haley nu are o cale clară de a-l învinge pe Trump

Nikki Haley nu are o cale clară de a-l învinge pe Trump. Iar aceasta ar putea fi ultima ei şansă de a încetini cel puţin cursa fostului preşedinte spre nominalizare.

Sondajele de opinie arată că Trump este un favorit detaşat în California şi Texas, precum şi în state precum Alabama, Maine şi Minnesota. Campania sa estimează că va câştiga cel puţin 773 de delegaţi de Super Tuesday şi va obţine nominalizarea o săptămână sau două mai târziu.

Trump a câştigat cu uşurinţă până acum, cu o singură excepţie deloc surprinzătoare, opt competiţii republicane de nominalizare: în Iowa, New Hampshire, Nevada, Insulele Virgine americane, Carolina de Sud, Michigan, Idaho şi Missouri. Singura victorie a lui Nikki Haley a fost obţinută duminică în Washington D.C.

Trump a îndemnat-o în repetate rânduri pe Haley să renunţe, pentru a se putea concentra pe deplin asupra revanşei împotriva lui Joe Biden, pe care sondajele arată, de fapt, că mulţi americani nu şi-o doresc.

Haley, fostă guvernatoare în Carolina de Sud ,care a fost ambasador la ONU în timpul lui Trump, a promis să rămână în cursă. Ea a străbătut ţara cu un program agresiv de deplasări până de Super Tuesday, iar campania sa a desfăşurat deja o echipă în Georgia, unde alegătorii se vor prezenta la urne pe 12 martie, la o săptămână după Super Tuesday.

Alegătorii, a declarat ea după înfrângerea din Carolina de Sud la 24 februarie, „au dreptul la o alegere reală, nu la alegeri în stil sovietic cu un singur candidat. Am datoria de a le oferi această alegere”, a adăugat ea.

Ce semnificație are singura victorie a lui Haley

Rezultatele Super Tuesday din Carolina de Nord vor fi urmărite îndeaproape pentru a evalua forţa fiecărui candidat într-unul dintre statele unde lupta este foarte strânsă şi care ar putea decide soarta alegerilor generale din noiembrie. Trump a câştigat acest stat în 2020 cu puţin peste un singur punct procentual.

Carolina de Nord va desemna 74 de delegaţi după Super Tuesday. Statul permite alegătorilor care nu sunt afiliaţi unui partid să participe la orice alegeri primare pe care şi le doresc, ceea ce ar putea stimula performanţa lui Haley, având în vedere puterea sa relativă în rândul alegătorilor independenţi în comparaţie cu Trump.

Nikki Haley a câştigat duminică alegerile primare republicane din Washington, D.C., aceasta fiind prima sa victorie în procesul de nominalizare şi o victorie simbolică pentru fosta ambasadoare a SUA la ONU, potrivit Edison Research.

Haley a obţinut 62,9% din voturi, faţă de 33,2% obţinute de fostul preşedinte Donald Trump.

„Nu este surprinzător faptul că republicanii cei mai apropiaţi de disfuncţionalităţile de la Washington îl resping pe Donald Trump şi tot haosul său”, a declarat Olivia Perez-Cubas, purtător de cuvânt al campaniei lui Haley, într-un comunicat. Haley a devenit astfel prima femeie care a câştigat un scrutin primar republican din istoria Statelor Unite, a subliniat campania sa.

Ea se confruntă în continuare cu şanse aproape nule în încercarea de a câştiga nominalizarea republicană pentru a-l înfrunta pe probabilul candidat democrat, preşedintele Joe Biden, în noiembrie. Trump a câştigat primele opt competiţii de nominalizare cu marje semnificative înainte de a pierde în faţa lui Haley în capitala Americii. Fostul preşedinte ar putea câştiga aproape toate cursele de nominalizare în continuare, arată sondajele de opinie.

Însă Washington, D.C., este un oraş 100% urban şi are o proporţie relativ mare de locuitori care deţin o diplomă universitară. Nucleul bazei lui Trump este înclinat spre mediul rural, iar acesta este deosebit de puternic în zonele cu un nivel scăzut de educaţie.

„M-am ţinut intenţionat departe de votul din D.C. pentru că este „Mlaştina”, cu foarte puţini delegaţi şi fără niciun avantaj”, a declarat Trump într-o postare pe platforma sa Truth Social.

De asemenea, oraşul găzduieşte un număr semnificativ de lucrători federali pe care aliaţii lui Trump au promis să îi concedieze în masă şi să îi înlocuiască cu loialişti, dacă va câştiga în noiembrie. Unele categorii de angajaţi federali au înregistrat o creştere a ameninţărilor cu moartea în ultimii ani, iar Trump se referă adesea la zona D.C. drept „mlaştină”.

Haley va obţine 19 delegaţi în urma victoriei sale

Haley va obţine 19 delegaţi în urma victoriei sale, o parte nesemnificativă din cei 1.215 delegaţi necesari pentru a obţine nominalizarea republicană.

Victoria ei ar putea însă să o scutească pe moment de criticile potrivit cărora nu a fost în stare să câştige nicio competiţie de nominalizare, deşi unii republicani vor vedea popularitatea ei la Washington ca pe un element negativ. Mulţi lideri ai partidului - inclusiv Trump - prezintă oraşul ca fiind infestat de criminalitate şi condus de elite.

Nu este prima dată când republicanii din capitală îl resping pe Trump. În 2016, Trump a primit mai puţin de 14% din voturi şi niciun delegat, chiar dacă a continuat să câştige nominalizarea la nivel naţional.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri