Live

Galerie Foto Supărați pe noua politică de recrutare în armată, indienii dau foc trenurilor și blochează autostrăzile

Data actualizării: Data publicării:
Supărați pe noua politică de recrutare în armată, indienii dau foc trenurilor. Foto: Profimedia

Proteste violente au loc în India din cauza noii politici guvernamentale privind recrutarea în armată. În statele Bihar și Uttar Pradesh, din nordul țării, protestatarii au incendiat trenuri și au blocat autostrăzi importante, cerând retragerea acestui program, relatează BBC.

Programul „Agnipath”, sau Calea Focului, care a fost prezentat marți, se adresează bărbaților cu vârste cuprinse între 17,5 și 21 de ani. Candidații care trec examenele se vor înrola în armată timp de patru ani, după care doar 25% dintre aceștia vor fi reținuți în cadrul forțelor armate.

În încercarea de a calma protestatarii, guvernul federal a anunțat joi seară seara că, doar în acest an, candidații cu vârsta de până la 23 de ani se pot înscrie. Recrutările în armată au fost blocate de când a început pandemian COVID-19, ceea ce i-a făcut pe milioane de candidați disperați să se teamă că vor fi prea bătrâni pentru a aplica pentru forțele de apărare.

Reforma anunțată are ca scop reducerea cheltuielilor armatei pentru creșterea salariilor și pensiilor - care consumă mai mult de jumătate din bugetul țării - și eliberarea de fonduri pentru modernizarea forțelor armate. Guvernul a spus că acest lucru va „îmbunătăți și profilul forțelor armate”.

Dar potențialii recruți spun că programul face foarte puțin pentru a crea locuri de muncă și oportunități. Programul a primit critici și de la unii generali și experți în apărare, care spun că acesta ar putea slăbi structura armatei și ar putea avea ramificații serioase pentru securitatea națională, mai ales în condițiile în care India are tensiuni la granițe cu doi dintre vecinii săi, Pakistan și China.

„Este o mișcare prostească, care ar putea afecta eficiența forțelor de securitate”, a spus generalul-maior în retragere Sheonan Singh.

„Economia de bani este bună, dar nu ar trebui făcută cu prețul forțelor de apărare”, a adăugat el.

În baza programului Agnipath, 46.000 de soldați vor fi recrutați în acest an. Soldații vor trece printr-o perioadă de antrenament timp de șase luni și apoi vor fi dislocați timp de trei ani și jumătate. În această perioadă, ei vor primi un salariu lunar inițial de 30.000 de rupii (384 de dolari), plus beneficii suplimentare care vor ajunge la 40.000 de rupii, până la sfârșitul serviciului de patru ani.

Recrutarea în armată este o sursă importantă de venit, în condițiile în care șomajul ajunge la 20% în rândul tinerilor.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată viața în cel mai poluat oraș din lume: „Parcă ar fi chili în ochii mei”

Fermierii polonezi au blocat un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Cauzele protestului

Putin plănuiește prima vizită în India de la declanșarea războiului. Aceasta nu este membră a Curții Penale Internaționale

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Partenerii noștri