Live

„Suntem pe cale să distrugem lumea”. Avertismentul dur al lui Papa Francisc pentru liderii politici

Data publicării:
Papa Francisc. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc, a avertizat marți,  într-un mesaj pregătit pentru închiderea întâlnirilor pentru pace de la Paris ale comunităţii Sant'Egidio, că „suntem pe cale să distrugem lumea" cu războaiele şi trebuie să ne oprim „cât încă mai este timp", adresându-se liderilor politici, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Îl fac al meu strigătul vostru şi al numeroaselor persoane afectate de război, şi îl adresez liderilor politici. Opriţi războiul! Opriţi războaiele!", a subliniat suveranul pontif în textul ce va fi citit la o ceremonie în faţa Catedralei Notre-Dame din Paris.

„Suntem pe cale să distrugem lumea. Să ne oprim cât încă mai este timp!", a îndemnat Papa Francisc. „Trebuie să ne rugăm pentru pace. Riscul ca numeroase conflicte să se extindă periculos în loc să înceteze este mai mult decât concret", a remarcat el.

Acest mesaj va fi transmis la ceremonia de închidere a celei de-a 38-a „Întâlniri internaţionale pentru pace" de la Sant'Egidio, comunitatea catolică apropiată Vaticanului, care a reunit începând de duminică în capitala Franţei zeci de personalităţi religioase şi culturale, precum şi politicieni, analişti sau reprezentanţi ai societăţii civile. Suveranul pontif doreşte „ca această întâlnire să încurajeze toţi credincioşii să redescopere vocaţia de a face să crească astăzi fraternitatea între popoare".

Papa Francisc, care lansează cu regularitate apeluri în favoarea păcii, deplânge în acelaşi mesaj faptul că „prea adesea, în trecut, religiile au fost folosite pentru a alimenta conflictele şi războaiele, un pericol care astăzi încă este iminent".

„Trebuie să îndepărtăm religiile de tentaţia de a deveni un instrument care alimentează naţionalismul, etnicitatea, populismul. Războaiele se intensifică. Vai de cei care încearcă să îl antreneze pe Dumnezeu în războaie !", mai afirmă suveranul pontif în mesajul său.

Referindu-se din nou la întâlnirile de la Sant'Egidio, intitulate „Să ne imaginăm pacea", el a estimat că „într-o lume ce riscă să fie sfâşiată de conflicte şi războaie, munca credincioşilor este inestimabilă pentru a arăta viziunile asupra păcii şi a stimula fraternitatea şi pacea între popoare pretutindeni în lume".

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban pozează în pacifist și acuză liderii europeni că „susțin războiul, migrația și problemele de gen”

Putin se contrazice: Spune că e dispus să se așeze la masa discuțiilor cu Ucraina fără precondiții, dar pune o serie de condiții

Joe Biden va face un turneu în Europa înainte de a pleca de la Casa Albă. Cu cine se va întâlni liderul de la Washington

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Partenerii noștri