Live

„Suntem într-o fază decisivă a războiului”. Stoltenberg spune că Ucraina va primi mai mult armament greu curând

Data publicării:
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Foto: Profimedia Images

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a pronunţat în favoarea furnizării de mai multe arme grele Ucrainei, înaintea unor noi discuţii la Ramstein privind ajutorul militar occidental pentru această ţară.

„Angajamentele recente pentru echipamente grele de război sunt importante - şi mă aştept la mai multe în viitorul apropiat”, a declarat Stoltenberg, duminică, pentru ziarul german de afaceri Handelsblatt, conform Agerpres.

„Suntem într-o fază decisivă a războiului. Ne confruntăm cu lupte crâncene. Prin urmare, este important să furnizăm Ucrainei armele de care are nevoie pentru a învinge şi pentru a continua ca naţiune independentă. Sprijinul militar pentru Ucraina este cea mai rapidă cale spre pace”, a spus el.

Şeful NATO a vorbit înaintea unei noi reuniuni de coordonare a ţărilor occidentale care oferă ajutor Ucrainei, care va avea loc pe 20 ianuarie la baza americană de la Ramstein, în Germania.

Ucraina cere de luni de zile mai multe arme grele. Țările occidentale au fost mult timp reticente în a livra armament greu Ucrainei, invocând temeri de a fi atrase în război sau de a provoca Rusia. 

Gama de arme furnizate s-a extins acum. La începutul acestei luni, Franţa, Germania şi Statele Unite au promis trimiterea de vehicule blindate care transportă tancuri de infanterie sau de recunoaştere - 40 de Marder germane, 50 de Bradley americane şi AMX-10 RC franceze.

Marea Britanie a anunţat, sâmbătă, că va livra tancuri Challenger 2, devenind astfel prima ţară care furnizează tancuri grele de producţie occidentală Ucrainei. Rusia a denunţat această decizie ca fiind una care nu ar face decât să „intensifice” conflictul. Polonia şi Finlanda şi-au manifestat disponibilitatea de a furniza Ucrainei tancurile mai grele Leopard 2.

Potrivit secretarului general al NATO, dictatorul rus, Vladimir Putin, a făcut o greşeală atacând Ucraina. „A supraestimat forţa propriilor sale forţe armate. Le vedem paşii greşiţi, lipsa de moral, problemele de comandament, echipamentul slab”, a spus el. Dar ruşii „au demonstrat că sunt dispuşi să suporte pierderi grele pentru a-şi atinge obiectivul”, a adăugat el.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

„Ucraina nu este poligon de testare”. Zelenski spune că are nevoie de o apărare aeriană mai bună după atacurile cu drone ruseşti

Partenerii noștri