Live

Summit G20 în India. Blinken şi Lavrov participă, dar nu au programată o întâlnire

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Secretarul de stat american Antony Blinken este aşteptat miercuri în India, pentru o reuniune G20 la care va participa şi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, pe fondul divizărilor care marchează ţările membre ale acestui for - cele mai mari economii ale lumii, inclusiv ţări în curs de dezvoltare - în legătură cu Ucraina.

Întâlnirea de două zile de la New Delhi dintre miniştrii de externe ai G20 vine după cea a miniştrilor de finanţe, care nu au reuşit, sâmbătă, să cadă de acord asupra unei declaraţii comune din cauza divergenţelor legate de conflictul din Ucraina. China şi Rusia sunt singurele ţări din G20 care nu au validat paragrafele documentului referitoare la „războiul din Ucraina”.

Nicio întâlnire între şefii diplomaţiilor rusă şi americană nu se află pe ordinea de zi a reuniunii din New Delhi, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Antony Blinken nu s-a mai aflat în aceeaşi sală cu Serghei Lavrov de la reuniunea anterioară a G20 din Bali, Indonezia, în iulie anul trecut. Ultima lor întâlnire bilaterală datează din ianuarie 2022, cu câteva săptămâni înainte de invazia rusă din Ucrainei din 24 februarie. Blinken şi Lavrov au mai discutat ulterior la telefon, dar nu pentru a aborda acest subiect.

Lavrov pregătește un atac la adresa Occidentului

Ministrul de externe al Rusiei a sosit marţi seara în India, o ţară care are o veche prietenie cu Rusia şi care nu a condamnat invadarea Ucrainei.

Serghei Lavrov va profita de participarea sa la G20 pentru a critica Occidentul, potrivit unui comunicat de presă al ministerului său.

„Politica distructivă a Statelor Unite şi a aliaţilor lor a adus deja lumea în pragul catastrofei, a încetinit dezvoltarea socio-economică şi a înrăutăţit grav situaţia celor mai sărace ţări”, se arată în documentul publicat marţi.

Relațiile SUA - China, în aer

O întâlnire în marja G20 de la New Delhi între Antony Blinken şi ministrul chinez de externe Qin Gang este, de asemenea, incertă, deoarece relaţiile dintre China şi Statele Unite sunt tensionate.

Tensiunile au crescut mai ales în urma distrugerii, pe 4 februarie, de către un avion de luptă american a unui balon chinez care zbura deasupra Statelor Unite. Washingtonul susţine că a fost un dispozitiv de spionaj, în timp ce Beijingul a prezentat dispozitivul ca fiind o aeronavă civilă care a deviat de la traiectorie.

Incidentul l-a determinat pe şeful diplomaţiei americane să anuleze în ultimul moment o vizită rară planificată la Beijing, care ar fi urmat să atenueze tensiunile cu rivalul chinez.

Tensiuni în privința Taiwanului

Între numeroasele subiecte divergente dintre Beijing şi Washington se numără şi Taiwan, o insulă cu 24 de milioane de locuitori de facto separată politic de China de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949, dar care nu este recunoscută în mod oficial ca stat decât de câteva capitale. Beijingul susţine că este o provincie rebelă şi insistă ca aceasta să revină la ceea ce numeşte patria comună.

Acum zece zile, Antony Blinken a vorbit în Germania cu diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt, Wang Yi - directorul Biroului Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC) -, discuţie descrisă drept „francă şi directă” de Washington. Blinken şi-a avertizat interlocutorul cu privire la „implicaţiile şi consecinţele” pentru China în cazul în care s-ar constata că aceasta oferă „sprijin material” Rusiei în războiul său din Ucraina sau o ajută să eludeze de sancţiunile occidentale - ceea ce Beijingul neagă.

Lukaşenko, vizită la Beijing

În paralel, preşedintele chinez Xi Jinping îl primeşte miercuri la Beijing pe principalul aliat al Moscovei, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

În ce o priveşte, India, ţara gazdă a reuniunii, şi-a stabilit ca prioritate a preşedinţiei G20 pe care o exercită în acest an reducerea sărăciei şi finanţarea răspunsului la efectele încălzirii globale.

Obiectivele sale sunt însă puse în umbră de consecinţele războiului din Ucraina asupra economiei mondiale - subiect delicat pentru India, un client important al Moscovei în domeniul militar şi care şi-a crescut importurile de petrol rusesc în ultimul an.

În septembrie, premierul indian Narendra Modi i-a spus preşedintelui rus Vladimir Putin că „nu este timpul pentru război”, remarci percepute atunci ca o critică la adresa intervenţiei militare a Moscovei în Ucraina, aminteşte AFP.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri