Live

„Sufăr de anxietate climatică”. Un cercetător a fost concediat pentru că a refuzat să zboare cu avionul

Data publicării:
Gianluca Grimalda, în vârstă de 51 de ani şi de naţionalitate italiană, a petrecut ultimele şase luni studiind efectele sociale generate de schimbările climatice în Papua Noua Guinee. FOTO: Profimedia Images

Un om de ştiinţă şi activist ecologist italian aflat în misiune în Papua Noua Guinee a denunţat faptul că a fost concediat de angajatorul lui german, din cauza refuzului său repetat de a se întoarce în Europa cu avionul, în numele protejării climei, informează AFP, citată de Agerpres.

Gianluca Grimalda, cercetător la Institutul pentru Economie Mondială (IfW), al cărui sediu se află în oraşul Kiel din nordul Germaniei, a primit la jumătatea lunii octombrie o scrisoare, consultată vineri de AFP, prin care era anunţat că „relaţia lor de lucru s-a încheiat”.

Niciun motiv nu a fost specificat în acea scrisoare.

Câteva zile mai devreme, omul de ştiinţă, specialist în psihologia socială, primise un ultimatum de la angajatorul său, care l-a informat că ori „se întoarce acasă cu avionul, ori va fi concediat”, lucru pe care el l-a refuzat.

„Printr-un singur zbor cu avionul, aş fi emis la fel de mult CO2 ca o persoană, în medie, într-un an. Este ceva absolut de neimaginat pentru mine”, a declarat el pentru AFP, prin telefon, de pe insula Bougainville.

Gianluca Grimalda, în vârstă de 51 de ani şi de naţionalitate italiană, a petrecut ultimele şase luni studiind efectele sociale generate de schimbările climatice în Papua Noua Guinee, un stat insular din Oceanul Pacific.

Activist ecologist şi membru al colectivului Scientist Rebellion, el decisese deja să parcurgă în februarie două treimi din traseul său doar cu „trenul, autocarul şi vaporul”, adică 16.000 de kilometri din totalul de 22.000 de kilometri ce separă Germania de Papua Noua Guinee.

Pentru întoarcerea sa în Europa, cercetătorul italian voia să procedeze la fel, cu o sosire la Kiel, în acord cu angajatorul său, potrivit spuselor sale, programată pe 10 septembrie.

Cercetătorul italian declară că suferă de „anxietate climatică”

Însă studiile sale au acumulat întârzieri. Cercetătorul spune că a fost luat ostatic de foşti luptători pentru independenţă, iar erupţia unui vulcan a dus la anularea uneia dintre deplasările sale.

Institutul IfW din Kiel i-a cerut atunci să revină în Europa pe 2 octombrie, potrivit unei scrisori consultate de AFP, însă şi acel termen a fost depăşit.

Cercetătorul italian declară că suferă de „anxietate climatică”, o afecţiune ce ar fi fost confirmată, potrivit declaraţiilor sale, de un medic local. 

„Dacă iau avionul, risc să fac un atac de panică. Ceea ce se întâmplă în prezent cu clima este înspăimântător şi se petrece foarte repede”, a adăugat Gianluca Grimalda.

El a mai spus că doreşte, odată revenit în Germania, să conteste concedierea sa în instanţă, evocând motive care ţin de sănătatea mintală.

Contactat de AFP, Institutul IfW din Kiel a declarat la rândul său că „nu comentează public chestiuni interne legate de personal” pentru „a proteja viaţa privată a angajaţilor”.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Primul avion a decolat de pe aeroportul din Damasc, după căderea regimului Assad. Unde se îndreaptă acesta

Avertismentul ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul de sărbători: Feriţi-vă de taxele ascunse la bilete

Partenerii noștri