Live

Suedia ia în considerare modificarea legislației pentru a opri incendierile publice ale Coranului

Data actualizării: Data publicării:
Arderea Coranului a stârnit protestele musulmanilor în mai multe capitale europene. Foto: Profimedia

Guvernul Suediei ia în calcul modificarea legislației, astfel încât să pună capăt incendierilor publice ale Coranului, ținând cont că incidentele de acest tip au afectat securitatea statului, a declarat Gunnar Strommer, ministrul Justiției.

Salwan Momika, un irakian de 37 de ani, a călcat în picioare un exemplar al Coranului înainte de a arde mai multe pagini ale cărții sfinte în faţa celei mai mari moschei din Stockholm, în prima zi a Eid al-Adha, marea sărbătoare a sacrificiilor celebrată de musulmanii din întreaga lume. Acesta a declarat ulterior că va face acest lucru din nou peste zece zile. Gestul său a declanşat indignare în toată lumea musulmană şi condamnare din partea papei Francisc.

Serviciile de securitate suedeze au atenţionat că astfel de acţiuni scad nivelul de siguranţă în ţară.

Poliţia a respins în acest an câteva cereri de organizare a unor proteste care urmau să includă şi arderea Coranului, invocând motive de securitate, dar tribunalele au întors aceste decizii, explicând că astfel de acte sunt protejate de legislaţia cuprinzătoare în domeniul libertăţii de expresie.

Joi, ministrul Justiţiei a afirmat că guvernul analizează situaţia şi dacă este nevoie de modificarea legii pentru a permite poliţiei să respingă astfel de cereri.

'Trebuie să ne întrebăm dacă ordinea actuală este bună sau dacă există motive să o regândim", a declarat Gunnar Strommer pentru Aftonbladet.

El a adăugat că Suedia a devenit o «ţintă prioritară» pentru atacuri.

"Putem vedea că arderea Coranului săptămâna trecută a generat ameninţări pentru securitatea noastră internă", a spus ministrul.

Numeroase state musulmane s-au declarat ultragiate de incendierea Coranului la Stockholm și au transmis mesaje prin care au condamnat toleranța autorităților suedeze în fața acestei acțiuni.

Incidentul a dăunat şi cererii Suediei de a adera la NATO, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Ankara nu poate ratifica această candidatură înainte de a se pune capăt incendierilor Coranului.

"Îi vom învăţa pe occidentalii aroganţi că insultarea musulmanilor nu înseamnă libertate de exprimare", a spus el.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Război în Ucraina: Ajutorul acordat de Coreea de Nord Rusiei este o extindere periculoasă a conflictului, spun SUA și aliații

Rusia trebuie să fie pregătită pentru un potențial conflict cu NATO „în 10 ani”, afirmă ministrul Apărării de la Moscova

Extrema dreaptă din Germania respinge apartenența la NATO, dacă Alianța nu ține cont de interesele țărilor din UE și ale Rusiei

MApN acuză o campanie de dezinformare legată de NATO și apărarea aeriană a României organizată inclusiv de „actori statali” ostili

Partenerii noștri