Live

Zeci de morți și milioane de case fără curent electric în SUA, din cauza tornadelor și a temperaturilor extrem de scăzute

Data publicării:
O masă de aer arctic a coborât pe aproape întreaga suprafaţă a SUA, iar temperaturile au atins marţi minime istorice. Foto: Getty Images

Valul de frig care străbate părți mari din centrul și sudul Statelor Unite a adus temperaturi extrem de scăzute, a ucis cel puțin 21 de persoane din mai multe state americane și a lăsat fără energie electrică milioane de case. Totodată, în timp ce unele regiuni se confruntă cu temperaturile scăzute, statul Carolina de Nord a fost devastat de o tornadă, transmite The Guardian.

O masă de aer arctic a coborât pe aproape întreaga suprafaţă a SUA, iar temperaturile au atins marţi minime istorice. În Lincoln, Nebraska, au fost înregistrate marţi -35 de grade Celsius, doborând un record de -27 de grade Celsius atins în 1979. În Dallas-Fort Worth temperatura a coborât la -17 grade, depăşind recordul de -11 grade consemnat în 1903.

Cele mai grave întreruperi de energie electrică au fost în Texas, unde peste 4 milioane de case și companii au rămas fără curent, marți, la temperaturi sub îngheț. De asemenea, alte 4 milioane de locuințe din Mexic și peste 250.000 de case din nord-vestul statului Oregon au rămas fără electricitate în urma unor furtuni de gheață.

Temperaturile scăzute au provocat cel puțin 21 de decese 

În ultimele zile, cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața, încercând să se încălzească. În Houston, patru oameni au murit într-un incendiu provocat de șemineul pe care îl foloseau pentru a încălzi locuința. Alte decese au avut loc în state precum Louisiana, Kentucky și Missouri, din cauze care includeau accidente de mașină provocate de drumurile înghețate și otrăvire cu monoxid de carbon.

Temperaturile extrem de scăzute au amenințat, de asemenea, efortul național de vaccinare împotriva Covid-19.

În condiţiile în care doar în Texas 4,4 milioane de oameni au rămas fără curent electric, autorităţile au fost nevoite să închidă centrele de vaccinare şi au încercat să folosească 8.400 de vaccinuri care trebuie să fie păstrate la temperaturi de sub zero grade, înainte ca acestea să expire, după ce un frigider de rezervă s-a stricat, a declarat judecătoarea Lina Hidalgo, din comitatul Harris. Dozele au fost trimise la spitalele din zonă şi Rice University, pentru a fi injectare persoanelor aflate deja acolo.

Totodată, au fost afectate și călătoriile cu avionul. Marți, până la ora prânzului, peste 2.700 de zboruri americane fuseseră anulate.

Tornadă devastatoare în SUA 

În timp ce alte regiuni ale Statelor Unite se confruntă cu temperaturi extrem de scăzute și furtuni de zăpadă, statul Carolina de Nord a fost devastat de o tornadă.

Trei oameni au murit și alte zece persoane au fost rănite în mai multe orășele de pe coasta de est a Americii.

Fenomenul extrem s-a produs aproape de miezul nopții și i-a prins pe oameni în case. Mai multe mașini au fost răsturnate de furia vântului iar copacii, smulși din rădăcini.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Câți civili ucraineni au fost uciși de ruși de la începutul conflictului. ONU a dat publicității cifrele oficiale

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Partenerii noștri