VIDEO. Un MiG-23 s-a prăbușit la un show aerian de lângă Detroit. Piloții s-au catapultat în ultimul moment
Doi piloţi s-au catapultat în ultimul moment dintr-un avion de vânătoare de tip MiG-23, în timp ce participau la un show aerian, Thunder Over Michigan, în apropiere de Detroit, iar aeronava s-a prăbuşit în apropierea unui complex de locuinţe, potrivit Fox 2 Detroit.
„Par să nu fi suferit răni importante, însă primii salvatori i-au transportat la un spital vecin, ca măsură de precauţie. Avionul a lovit vehicule goale, în parcarea complexului de apartamente. Nimeni nu a fost rănit în complexul de apartamente sau la spectacolul aerian”, au anunţat duminică orgabizatorii evenimentului.
Administraţia Feferală a Aviaţiei (FAA) deschis o anchetă, informează sursa citată de News.ro.
Cei doi piloţi au fost „pescuiţi” dintr-un lac situat în apropierea complexului unde s-a prăbuşit avionul.
O înregistrare video surprinde momentul în care s-au catapultat din avion, în timp ce acesta piedea altitudine şi se apropia de sol.
Aceste imagini au devenit rapid virale pe reţele de socializare.
După acest incident, restul spectacolului aerian a fost anualt.
Incidentul a avut loc la a 25-a ediţie a Thunder Over Michigan.
Toţi participanţii au fost invitaţi să plece în ordine.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News