Live

Un nou scandal își face loc în campania electorală din SUA. Donald Trump i-ar fi numit „fraieri” pe soldații americani căzuți în luptă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Campania electorală din Statele Unite este marcată în aceste zile de un scandal de presă ce riscă să se rostogolească și să monopolizeze atenția, fiind aparent de natură să-i aducă necazuri președintelui Donald Trump.

Joi seară, publicația „The Atlantic” a publicat un articol-bombă care pretinde - citând patru surse sub acoperirea anonimatului - că președintele Donald Trump ar fi vorbit de mai multe ori în termeni disprețuitori despre soldații americani uciși pe câmpul de luptă. I-ar fi numit „fraieri” și „ratați”. Mai mult, susține autorul articolului, președintele american și-ar fi anulat o vizită la un cimitir al eroilor din Franța de teamă că ploaia i-ar fi stricat părul aranjat cu atenție. 

Imediat, articolul a fost preluat masiv, iar democrații - inclusiv contracandidatul lui Donald Trump, Joe Biden - s-au grăbit să-l condamne pe președinte pentru presupusul său comportament.

La rândul ei, Casa Albă a avut o reacție agresivă la adresa articolului.

„Cum să te gândești că aș face comentarii negative la adresa militarilor noștri când nimeni nu a făcut atât cât am făcut eu, cu bugetele și cu bugetul pentru armată! Am mărit soldele soldaților! E o situație de toată rușinea, din partea unei reviste îngrozitoare, pe care nu o citesc”, a comentat Donald Trump. Atacul la adresa publicației a continuat însă pe Twitter. „The Atlantic este pe moarte, la fel ca majoritatea revistelor, așa că au făcut o poveste falsă ca să obțină ceva vizibilitate”, a scris Donald Trump. 

În ajutorul președintelui a fost chemat și consilierul pentru securitate națională, Robert O'Brien, care le-a spus reporterilor că nu există persoană mai empatică cu situația militarilor decât președintele. De asemenea, secretarul de stat Mike Pompeo, a declarat că nu l-a auzit niciodată pe președinte folosind limbajul descris în articol. 

Chiar și prima-doamnă a avut o reacție publică. „Articolul din The Atlantic nu este adevărat. Este foarte periculos când sunt acreditate surse anonime, fără ca nimeni să le ştie motivaţia. Acesta nu este jurnalism, este activism. Şi aduce deservicii poporului măreței noastre naţiuni”, a scris Melania Trump pe Twitter.

Jeffrey Goldberg, autorul articolului din The Atlantic, a declarat pentru CNN că își susține în continuare relatarea și că are mai multe surse care i-au confirmat-o. 

CNN menționează că nu a putut verifica din surse independente versiunea susținută de „The Atlantic”, dar reamintește un fapt: în 2015, la scurt timp după ce a intrat oficial în cursa pentru nominalizarea republicanilor la președinție, Donald Trump a spus despre fostul senator de Arizona John McCain, în prezent decedat, că nu este un erou de război. „Este un erou de război pentru că a fost capturat. Mie îmi plac oamenii care nu sunt capturați”, a declarat Donald Trump. 

Republicanul John McCain a fost doborât cu avionul și ținut prizonier de vietnamezi timp de mai bine de cinci ani. Rănile pe care le-a suferit în urma torturilor pe care le-a îndurat în timpul captivității i-au lăsat, printre multe alte boli, o dizabilitate: nu putea să ridice brațele deasupra capului.

Redactor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri