Live

Un bărbat condamnat pentru uciderea unei femei a fost executat prin hipoxie cu azot. Este a treia astfel de execuție din lume

Data publicării:
Un bărbat condamnat pentru uciderea unei femei a fost executat prin hipoxie cu azot. Foto: Penitenciarul Holman din Alabama

Un bărbat condamnat la moarte pentru uciderea unei femei care făcea autostopul acum 30 de ani a fost executat joi în statul american Alabama (sud) prin inhalare de azot, procedeu utilizat doar pentru a treia oară în lume, informează vineri AFP.

"Alabama a folosit cu succes hipoxia (prin inhalare) de azot pentru a pune în practică execuţia lui Carey Grayson", a anunţat într-un comunicat procurorul general al statului, Steve Marhsall, citat de Agerpres.

Cele două execuţii precedente prin inhalare de azot au avut loc în februarie şi septembrie a.c. tot în Alabama. Miercuri, experţi ai ONU au atenţionat că utilizarea acestei metode poate constitui o formă de "tortură", apreciind că ar trebui "interzisă de dreptul internaţional".

Potrivit unor reprezentanţi ai presei care au asistat la execuţie, Carey Grayson l-a insultat pe directorul închisorii când acesta l-a întrebat dacă mai doreşte să spună ceva, iar după ce gazul a început să pătrundă în masca pe care o avea pe faţă a dat din cap într-o parte şi alta. Bărbatul a continuat să respire greu câteva minute, înainte de a rămâne inert, au adăugat sursele.

Carey Grayson, care avea 49 de ani în momentul execuţiei, a fost condamnat în 1996 pentru crima comisă cu doi ani înainte împreună cu trei complici, atunci minori. Victima, Vickie Deblieux, în vârstă de 37 de ani, făcea autostopul pentru a ajunge la locuinţa mamei sale din Louisiana. Când a fost găsit, corpul ei era brăzdat de tăieturi de cuţit şi mutilat post-mortem.

Execuţia de joi de la penitenciarul Holman din Alabama a fost cea de-a 22-a care a avut loc în SUA de la începutul acestui an. În afara celor din Alabama, toate s-au desfăşurat prin injecţie letală.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 23 din cele 50 de state americane, iar în alte şase - Arizona, California, Ohio, Oregon, Pennsylvania şi Tennessee - funcţionează un moratoriu asupra execuţiilor, în baza deciziei guvernatorilor.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat a fost executat pentru agresarea a aproape 60 de femei în Teheran

Povestea filipinezei eliberate după ce și-a petrecut 15 ani în închisoare în așteptarea execuției

Un înalt demnitar din China a fost executat. Ce acuzații i-a adus Curtea populară supremă

Consulatele Iranului din Germania vor fi închise ca răspuns la execuția disidentului iraniano-german Jamshid Sharmahd

Partenerii noștri