Video Trump îi spune lui Putin pe un ton ironic: „Nu te amesteca în alegeri”
Cu un zâmbet ironic, preşedintele american Donald Trump i-a cerut vineri omologului său rus, Vladimir Putin, să nu se amestece în alegeri. Reuters şi AFP remarcă atmosfera amicală de la întâlnirea celor doi şefi de stat, la summitul G20 de la Osaka, transmite Agerpres.
Trump a părut să minimalizeze scandalul generat de presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA, din 2016. Întrebat de un reporter dacă va aduce problema în discuţia pe care urma să o aibă cu Putin, preşedintele Statelor Unite a răspuns: „Da, desigur” şi a arătat spre liderul de la Kremlin, căruia i s-a adresat apoi direct.
Acesta a continuat să zâmbească şi în timp ce i se traducea schimbul de replici şi chiar a râs la apelul jovial repetat de Trump: „Te rog, nu te amesteca în alegeri. Nu te amesteca în alegeri”.
Trump wags his finger and jokes to Putin: "Don't meddle in the election"
— BBC News (World) (@BBCWorld) June 28, 2019
[Tap to expand] https://t.co/wIrHpMzMvn pic.twitter.com/7yjZmCeFQk
„Nu ne-am mai văzut de mult”, a observat preşedintele Rusiei, subliniind însă că administraţiile de la Moscova şi Washington au „lucrat mult”şi după ultima sa întrevedere cu Trump, la summitul de la Helsinki, din iulie anul trecut.
Trump a fost criticat în SUA pentru tonul conciliant de la precedenta întâlnire cu Putin, iar evenimentul din Japonia era aşteptat de mulţi americani, în contextul continuării anchetelor Congresului asupra legăturilor dintre campania sa electorală şi Rusia.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News