Live

Trump amenință că va fi un dictator în prima zi după ce va reveni la Casa Albă. „Închidem granița și forăm, forăm, forăm”

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump i-a avertizat pe susținătorii săi că vor trebui să lupte din toate puterile ca să nu își piardă țara. Foto: Profimedia Images

Fostul președinte american Donald Trump nu a respins posibilitatea de a abuza de puterile de președinte dacă se va întoarce la Casa Albă într-un interviu cu prezentatorul Sean Hannity de la Fox News, potrivit The Guardian. Trump a amenințat că se va răzbuna pe rivalii săi politici, va închide granița cu Mexicul și va extinde operațiunile de foraj petrolier.

Trump a fost întrebat de două ori la rând dacă va abuza de puterile de președinte pentru a căuta să se răzbune pe oponenții săi politici dacă va fi reales.

„Promiteți Americii în seara asta că sub nicio formă nu veți abuza vreodată de putere pentru a vă răzbuna pe cineva?” l-a întrebat Hannity pe Trump în interviul înregistrat marți în Iowa.

„Mai puțin în prima zi”, a răspuns Trump, continuând apoi, referindu-se la Hannity: „Îl iubesc pe tipul ăsta! El zice: 'Nu o să fii un dictator, nu?' Am spus: 'Nu, nu, nu, decât în prima zi. Închidem granița și forăm, forăm, forăm. După aceea, nu mai sunt dictator.”

În prima parte a interviului, Hannity l-a întrebat pe Trump dacă va abuza vreodată de putere și va încălca legea pentru a se răzbuna pe alții. „Te referi așa cum fac ei acum?” a replicat Trump.

Foto: Profimedia Images

Retorica folosită de Trump în timpul campaniei electorale și planurile sale pentru al doilea mandat, ce includ demiterea unei părți semnificative a birocrației federale și atacarea rivalilor săi, i-au alarmat pe democrați și au devenit o țintă principală pentru Biden în propriile sale discursuri, în timp ce președintele se pregătește pentru încă o posibilă luptă cu Trump.

„Donald Trump ne-a spus exact ceea ce va face dacă va fi reales și în noaptea aceasta a spus că va fi un dictator din prima zi. Americanii ar face bine să îl creadă”, a declarat managerul de campanie electorală a lui Biden, Julie Chavez Rodriguez.

Trump a spus sâmbătă că actualul președinte este adevăratul „distrugător al democrației americane”, după ce Biden l-a acuzat în trecut de același lucru.

Trump a susținut din nou faptul că Biden s-ar folosi de sistemul federal de justiție ca să își atace principalul rival politic și a promis că îl va urmări penal pe Biden dacă va câștiga alegerile.

Alegerile pentru nominalizarea candidatului din partea partidului Republican, acolo unde Trump își domină clar rivalii de partid, vor începe în Iowa pe data de 15 ianuarie.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump readuce în discuție „ideea excelentă” de a face Canada al 51-lea stat american

Curtea Supremă a SUA va analiza dacă legea care ar putea interzice TikTok încalcă Primul Amendament al Constituției

Elon Musk valorează acum mai mult decât Jeff Bezos și Mark Zuckerberg la un loc

Isteria dronelor din SUA. Joe Biden încearcă să-i liniștească pe americani: „Nu e niciun sentiment de pericol”

Partenerii noștri