Trump amenință că procurorul care l-a anchetat și Joe Biden vor fi urmăriți penal dacă va ajunge din nou președinte
Donald Trump a sugerat marți că adversarii săi s-ar putea confrunta cu o urmărire penală similară cu cea cu care s-a luptat el dacă va câștiga în noiembrie, afirmând că „este o direcție îngrozitoare pe care ne conduc”, referindu-se la condamnarea sa din Manhattan, potrivit Axios.
Fostul președinte, condamnat săptămâna trecută pentru 34 de infracțiuni, a sugerat că se va îndrepta împotriva dușmanilor săi politici, inclusiv a lui Joe Biden, dacă va câștiga din nou bătălia pentru Casa Albă.
De asemenea, este posibil ca principalii aliați ai lui Trump să facă presiuni pentru investigarea, urmărirea penală și chiar încarcerarea procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg, care a adus acuzațiile împotriva lui Trump la New York, relatează Mike Allen și Jim VandeHei de la Axios.
„Așa că, știți, este o cale îngrozitoare, îngrozitoare spre care ne conduc și este foarte posibil să trebuiască să li se întâmple și lor”, a declarat Trump marți la postul conservator Newsmax, la mai puțin de o săptămână după ce a fost declarat vinovat în Manhattan.
„Asta înseamnă că următorul președinte le va face asta? Aceasta este întrebarea", a spus el.
Trump, care a pledat nevinovat la toate acuzațiile din New York, a ridiculizat în mod repetat cazul său - privind plățile ascunse pentru a cumpăra tăcerea fostei vedete porno Stormy Daniels - ca fiind motivat politic.
Trump a făcut din răzbunarea față de adversarii săi politici o parte centrală a campaniei sale prezidențiale, sugerând inclusiv că ar putea instala un procuror special pentru a-l investiga pe Biden dacă se va întoarce la Casa Albă.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News