Live

Trump a cerut să îi fie pus numele pe cecurile de 1.200$ pe care le vor primi americanii. Stimulentele ar putea fi întârziate

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Trezoreria a cerut ca pe cecurile pe care le vor primi americanii care sunt afectați de criza coronavirus, cecuri în valoare de 1.200 de dolari, să apară numele președintelui american Donald J. Trump. Imprimarea numelui lui Trump va întârzia cu câteva zile emiterea cecurilor, scriu jurnaliștii de la Washington Post.

Decizia este una fără precedent, fiind pentru prima dată când numele unui președinte este pus pe un cec al trezoreriei americane, indiferent că este vorba de o rambursare de rutină sau de un cec pe care guvernul l-a emis contribuabililor americani fie pentru a stimula o economie în scădere, fie pentru a împărți dividende.

Astfel, beneficiarii care vor deschide plicurile cu cecul în valoare de 1.200 de dolari, „Președintele Donald J. Trump” va apărea în partea stângă. Pentru a realiza acest lucru, oficialii Trezoreriei au declarat pentru Washington Post că emiterea cecurilor va fi întârziată.

Cecurile vor fi trimise prin poștă persoanelor care nu au un cont bancar, fiind vorba de persoane cu venituri reduse. Cercurile ar urma să fie emise începând de săptămâna viitoare, cu o rată de 5 milioane de cecuri pe săptămână, până în luna septembrie, începând cu contribuabilii cu venituri mici. Valoarea totală a stimulentului financiar, aprobat de Congres, este de 2 trilioane de dolari.

Cu aproximativ șase luni înainte de alegeri, cu campania electorală în pauză din cauza virusul, ceea ce l-a împiedicat pe Donald Trump să organizeze mitinguri, cecurile îi oferă acestuia o nouă formă de promovare electorală.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce diferență de avere e între Elon Musk și următorul cel mai bogat om din lume. Averea lui Musk a crescut cu 170 mld. $ într-un an

Trump, supărat că moartea fostului preşedinte Jimmy Carter îi afectează învestirea la Casa Albă. „Niciun american nu poate fi fericit”

Mike Johnson a fost reales președinte al Camerei Reprezentanților, după un vot care a arătat diviziuni între republicanii lui Trump

Zelenski: Donald Trump poate fi decisiv în războiul din Ucraina. El ne poate ajuta să-l oprim pe Putin

Partenerii noștri