Live

Tensiuni ruso-ucrainene. SUA se pregătesc să trimită o navă de război în Marea Neagră

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Armata americană a început miercuri pregătirile pentru trimiterea unei nave de război în Marea Neagră pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina după recentul incident de lângă strâmtoarea Kerci, a informat presa americană, potrivit Agerpres.

Astfel, armata SUA a cerut Departamentului de Stat să notifice Turcia despre eventualul său plan de a trimite o navă militară în Marea Neagră, a anunţat CNN, citând mai mulţi oficiali americani, care au afirmat că acest demers reprezintă „un răspuns” la confruntarea recentă între Rusia şi Ucraina în apropiere de strâmtoarea Kerci, care face posibil accesul din Marea Neagră în Marea Azov.

„Statele Unite îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Montreux. Cu toate acestea, nu vom comenta despre natura corespondenţei noastre diplomatice cu guvernul turc”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de CNN.

Potrivit Convenţiei de la Montreux semnată în 1936, navele ţărilor neriverane sunt obligate să notifice Turcia în avans despre trecerea lor prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, care leagă Marea Mediterană de Marea Neagră.

În conformitate cu prevederile acestei convenţii, navele ţărilor neriverane nu pot rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile.

La 25 noiembrie, trei nave ale Forţelor navale ucrainene - două vedete blindate şi un remorcher - cu 24 de marinari au fost capturate de gărzile de coastă ruse în timp ce se pregăteau să intre în strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, pe motiv că ar fi încălcat frontiera maritimă a Rusiei.

Marina ucraineană a calificat incidentul drept „act de agresiune”, declarând că a informat Moscova în avans despre trecerea navelor prin strâmtoarea Kerci.

În acelaşi timp, Rusia a declarat că nu a primit niciun fel de înştiinţare de acest gen, iar navele ucrainene au ignorat somaţiile gărzilor de coastă ruse.

Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat miercuri că a lansat un apel ţărilor semnatare ale Memorandumului de la Budapesta (1994) - Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia, trei ţări care ar trebui să garanteze independenţa Ucrainei - pentru organizarea unor consultări urgente cu privire la tensiunea din strâmtoarea Kerci. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Partenerii noștri