Live

SUA | Un fost angajat al Agenției Antidrog s-a dat drept agent CIA şi a comis o escrocherie de milioane de dolari

Data publicării:
Foto: GettyImages

Un fost purtător de cuvânt al DEA (Drug Enforcement Agency) a pledat vinovat la acuzaţia că s-a dat drept agent al CIA sub acoperire pentru a înşela cel puţin o duzină de companii cu peste 4,4 milioane de dolari, a anunţat joi Departamentul Justiţiei din SUA, relatează DPA, citată de Agerpres.

Garrison Kenneth Courtney, de 44 de ani, a conceput o schemă elaborată spunându-le reprezentanţilor companiilor că face parte dintr-un program foarte secret al CIA şi pretinzând ca aceste firme să-l angajeze şi să-l plătească pentru a crea o "acoperire comercială".

El le-a spus companiilor că în schimb vor putea primi contracte guvernamentale.

Courtney a păcălit oficiali guvernamentali reali să participe la escrocherie şi s-a folosit de ei, fără ca aceştia să-şi dea seama că totul era fals, pentru a-şi face o imagine de om cu conexiuni pe lângă companii, a mai precizat Departamentul Justiţiei.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Televizor „cumpărat” cu 4 lei, dintr-un magazin din Alba Iulia. Ce a pățit bărbatul acuzat că a scanat eticheta altui produs

A promis iubire pe Facebook și a obținut mii de euro: Cum a reușit un bărbat din Arad să înșele mai multe femei

Noua metodă prin care românilor le sunt furați banii din bancă: brokerul fals care cere instalarea de aplicații pe mobil

Escrocherie în numele Aeroportului Otopeni. Anunțul a apărut pe o pagină de Facebook

Partenerii noștri